OMENÓS, -OÁSĂ, omenoși, -oase, adj. Plin de omenie; blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. – Om + suf. -os.

OMENÓS, -OÁSĂ, omenoși, -oase, adj. Plin de omenie; blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. – Om + suf. -os.

OMENÓS, -OÁSĂ, omenosi., -oase, adj. Plin de omenie; blînd, bun, cumsecade, îngăduitor. Sanatoriul e curat și liniștit. Toți par a fi omenoși. C. PETRESCU, Î. II 236. Harap-Alb... samănăi a fi mult mai omenos, creangă, P. 210. Un stăpîn mai omenos, Care șede sus, dar ține cu norodul cel de jos! HASDEU, R. V. 116.

omenós adj. m., pl. omenóși; f. omenoásă, pl. omenoáse

omenós adj. m., pl. omenóși; f. sg. omenoásă, pl. omenoáse

OMENÓS adj. v. bun.

OMENÓS adj. v. agreabil, plăcut.

OMENÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) (despre persoane) Care are (multă) omenie; cu multă omenie. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește omenie; care dă dovadă de omenie; uman. /om + suf. ~os

omenos a. plin de omenie: afabil, blând, bun.

omenós, -oásă adj. (d. oamenĭ). Plin de omenie, uman, blînd, milos: un șef omenos. Adv. Cu omenie, cu milă: l-a tratat omenos.

omenos adj. v. AGREABIL. PLĂCUT.

OMENOS adj. bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător, (înv.) omenit. (S-a arătat ~ cu noi.)