OLÁC, (1) olaci, s. m., (2) olace, s. n. (Înv.) 1. S. m. Curier special (călare) care ducea vești sau corespondență în țară și peste hotare; sol, ștafetă, mesager. ◊ Lipcan de olac = curier poștal călare. 2. S. n. Serviciu de transport pentru călători și pentru corespondență, folosit înainte de introducerea căilor ferate; poștă. ♦ Căruță de poștă; poștalion, diligență. ◊ Cal de olac = a) cal de poștalion; b) fig. om sau cal pus să muncească peste măsură; c) cal datorat de săteni trimișilor domnești în țară (ca prestație temporară, în sec. XV-XVIII). ◊ De olac = a) loc. adj. care aparține poștei sau poștalionului, folosit pentru transportul călătorilor și al corespondenței; b) loc. adj. și adv. iute, repede, grabnic. – Din tc. ulak.

OLÁC, (1) olaci, s. m., (2) olace, s. n. (Înv.) 1. S. m. Curier special (călare) care ducea vești sau corespondență în țară și peste hotare; sol, ștafetă, mesager. ◊ Lipcan de olac = curier poștal călare. 2. S. n. Serviciu de transport pentru călători și pentru corespondență, folosit înainte de introducerea căilor ferate; poștă. ♦ Căruță de poștă; poștalion, diligență. ◊ Cal de olac = a) cal de poștalion; b) fig. om sau cal pus să muncească peste măsură; c) cal datorat de săteni trimișilor domnești în țară (ca prestație temporară, în sec. XV-XVIII). ◊ De olac = a) loc. adj. care aparține poștei sau poștalionului, folosit pentru transportul călătorilor și al corespondenței; b) loc. adj. și adv. iute, repede, grabnic. – Din tc. ulak.

OLÁC, (1) olaci, s. m., (2) olace, s. n. (învechit) 1. Curier special (călare); sol, ștafetă. Ce fugă! Ce primblare de olac... cale de-o poștă călare. ALECSANDRI, T. 601. Spre noi vine Un olac; în drum ne ține. De praf negru ca arapul, Sare, dă să-și spargă capul. VĂCĂRESCU, P. 337. ◊ Lipcan de olac = curier poștal călare. Doi lipcani de olac se trămiseră cu această veste banului. ODOBESCU, S. A. 100. 2. Căruță de poștă; poștalion, diligență. înhămase la olac cînd mă vesti Moghilă. DELAVRANCEA, A. 108. Dînd ei printr-un lac Să răstoarnă-ntr-însul micul lor olac, PANN, P. V. I 43. Cal de olac = a) cal de poștă. Și noi ne-am luat, Din conac în conac, Pe cai de olac. SEVASTOS, N. 100. Butca e gata; pe drum așteaptă cai de olac din poște-n poște. CARAGIALE, O.III 45; b) cal datorat de săteni trimișilor domnești în țară (ca prestație temporară în secolele XV-XVIII). ◊ Expr. A fi cal de olac = a fi muncit peste, măsură. ♦ Cal de poștă. Unde te rătăciși? Crezi c-avem picioare de olac? Te căutăm de-un ceas. CONTEMPORANUL, VIII 204.

olác1 (sol) (înv.) s. m., pl. oláci

olác2 (poștalion) (înv.) s. n., pl. oláce

olác (sol) s. m., pl. oláci

olác (poștalion) s. n., pl. oláce

OLÁC s. v. curier, diligență, mesager, poștalion, poștă, ștafetă.

olác (oláce), s. n. – Poștă, oficiu poștal. Tc. ulak (Roesler 600; Șeineanu, II, 277), cf. ngr. ỏλάϰης, bg., sb. olak. – Der. olăcar, s. m. (sol, trimis); olăcărie, s. f. (înv., expediere, poștă); olăcește, adv. (rapid); olăcări, vb. (Mold., a îndeplini slujba de olăcar); olăcaș, s. m. (însoțitor al mirelui la nunțile tradiționale).

OLÁC2 ~ci m. ist. Curier domnesc (de obicei, călare). /<turc. ulak

OLÁC1 ~ce n. înv. 1) Serviciu de curieri domnești. 2) Serviciu de transport pentru personal și corespondență; trăsură de poștă. /<turc. ulak

olac m. 1. curier: sosiră olacii dela împăratul BĂLC.; 2. cal de poștă: boala vine cu olacul și se duce cu carul mocănesc; de olac, iute, întins: ce plimbare de olac AL. [Turc. ULAK].

olác m. (turc. ulak, stafetă, curier). Curier călare. S. n., pl. urĭ și e. Trăsură postală rapidă. Caĭ de olac, caĭ ĭuțĭ de poștă. Lipcan de olac, curier postal călare. A mîna de olac, a mîna foarte răpede. A lua un lucru de olac, a-l lua ca să te foloseștĭ de el cît maĭ mult și numaĭ tu singur.

olac s. v. CURIER. DILIGENȚĂ. MESAGER. POȘTALION. POȘTĂ. ȘTAFETĂ.

OLAC b. munt., 1586 (Cat; Glos). < subst.

olac, olaci s. m. (intl.) complice.