ohábnic, ohávnic, ohámnic și hámnic, -ă adj. (vsl. ohabĭnŭ, d. ohaba, ocină, ohabă): Perpetuŭ, ereditar, inalienabil: „moșie ohabnică” saŭ „ocină” se numea aceĭa care era dăruită de domn unuĭ boĭer saŭ uneĭ mînăstirĭ și scutită de orĭ-ce bir saŭ slujbă. Azĭ se zice despre locurile pe care eștĭ proprietar perpetuŭ: moșie ohamnică (în Mold. de vecĭ), mĭ-am cumpărat la cimitir un loc ohamnic. Subst. Odinioară, micĭ agricultorĭ de o treaptă între moșnenĭ și clăcașĭ. V. uric, strămoșesc.