OGÚR, ogururi, s. n. (Înv.; în superstiții) Prevestire, semn (bun); noroc. – Din tc. oğur.

OGÚR, ogururi, s. n. (Înv.; în superstiții) Prevestire, semn (bun); noroc. – Din tc. oğur.

OGÚR, ogururi, s. n. (Învechit, în superstiții) Prevestire, semn (mai ales bun); piază. V. noroc. Poftim [banii] și să-ți fie cu ogur. ALECSANDRI, T. 1379.

ogúr (înv.) s. n., pl. ogúruri

ogúr s. n., pl. ogúruri

ogúr (ogúruri), s. n. – Noroc, fericire. Tc. oghur (Lokotsch 1589), din mgr. άγούρι < lat. augurium. Sec. XVIII, înv. – Der. ogurliu (var. ugurliu), adj. (care are noroc), mr. ugurliu, din tc. oghurlu. – Cf. ursuz.

OGÚR ~uri n. rel. Semn prevestitor de bine; piază bună. /<ucr. oğur

ogur n. piază bună, noroc: poftim și să-ți fie cu ogur! AL. [Turc. OGUR].

ogúr și ugór n., pl. urĭ (turc. oghur și ughur, auguriŭ, prezicere. V. ursuz). Fam. Rar. Bun auguriŭ, pĭază bună, noroc: să-țĭ fie cu ogur!