ogar definitie

11 definiții pentru ogar

OGÁR, ogari, s. m. Câine de vânătoare cu botul lung, cu corpul înalt, subțire și zvelt, cu picioare lungi, foarte iute la fugă. ◊ Expr. Nici câine, nici ogar, se spune despre cel care nu aparține în mod clar unei specii sau unei grupări, unei tagme, care se găsește într-o poziție (socială, profesională etc.) confuză. (Slab) ca un ogar = foarte slab (și lipsit de vlagă). – Din magh. agár.
OGÁR, ogari, s. m. Câine de vânătoare cu botul lung, cu corpul înalt, subțire și zvelt, cu picioare lungi, foarte iute la fugă. ◊ Expr. Nici câine, nici ogar, se spune despre cel care nu aparține în mod clar unei specii sau unei grupări, unei tagme, care se găsește într-o poziție (socială, profesională etc.) confuză. (Slab) ca un ogar = foarte slab (și lipsit de vlagă). – Din magh. agár.
OGÁR, ogari, s. m. Cîine de vînătoare cu botul lung, cu corpul înalt și subțire, foarte iute la fugă. Iepurele odată Fu tras la judecată De un ogar. ALEXANDRESCU, M. 377. Șoimul prinde paserile din zbor, precum și ogarul prinde iepurii din fugă. I. IONESCU, M. 97. Odată ogarul avea circiuma lui și Copoiu era cîrciumar cu zeciuială. ȘEZ. XIII 169. ◊ Expr. Nici cîine (sau, rar, copoi), nici ogar, se zice despre cel care nu aparține în chip hotărît unei specii (sau, fig., unei grupări, unei tagme); șters, nedefinit. Alții iar cu fudulie De neam mare vrind să fie, Se lipesc tot de cei mari... Nu-s nici copoi, nici ogari. ALECSANDRI, T. I 96. Slab ca un ogar = foarte slab.
ogár s. m., pl. ogári
ogár s. m., pl. ogári
ogár (ogári), s. m. – Cîine de vînătoare iute la fugă. Sl., cf. bg., sb., cr., pol. ogar (Miklosich, Lexicon, 487; Cihac, II, 225; Conev 56), sl. zagaru, mag. agár. – Der. ogaratic (var. ogoratic), adj. (cu corpul asemănător celui de ogar); ogarcă, s. f. (femela ogarului); ogărește, adv. (ca un ogar); ogărime, s. f. (haită de ogari); ogarnic, adj. (asemănător ogarului).
OGÁR ~i m. Câine de vânătoare cu botul lung, cu corpul suplu, înalt și iute la fugă. /<ung. agár
ogar m. câine de vânătoare, înalt și subțire, cel mai iute la fugă. [Slav. OGARŬ].
ogár m. (vsl. ogarŭ, un cîne de vînat, pol. ogar, ogarz, sîrb. ogar; vsl. zagarŭ, un cîne de vînat, ngr. zagári, d. turc. zaghar, copoĭ). Un fel de cîne de vînat (foarte supțire și ĭute la fugă) cu care se prind ĭepurĭ. Nicĭ cîne, nicĭ ogar, nicĭ una, nicĭ alta din ceĭa ce ar trebui să fie cineva. – Fem. ogarcă saŭ ogăroaĭcă, pl. e.
OGÁR (< magh.) s. m. Grupă de rase de câini de vânătoare cu botul lung, cu corpul înalt, svelt și subțire, cu picioarele lungi, foarte iute. Printre cele mai cunoscute rase din această grupă se numără: o. cenușiu englez (greyhound), o. afgan, o. rusesc (barzoi), o. irlandez (irish wolfhound), o. pitic englez (whippet) și o. maghiar. În prezent, în multe țări (inclusiv în România) vânătoarea cu ogari este interzisă considerându-se că lasă prea puține șanse vânatului, câinii din această grupă fiind folosiți mai mult pentru curse sau ca animale de companie.
slab ca o scoabă / ca un ogar / ca un țâr expr. (d. oameni și animale) uscățiv, sfrijit.

ogar dex

Intrare: ogar
ogar substantiv masculin