*ofíciŭ n. (lat. of-ficium, datorie, obligațiune, funcțiune, d. fácere, a face. V. ofițer). Post, funcțiune: a îndeplini oficiu de dirigent. Bĭuroŭ: oficiŭ telegrafo-postal. Serviciŭ, îndatorire, intervențiune amicală p. împăcare: a recurge la oficiile saŭ (maĭ des) la bunele oficiĭ ale cuĭva. Totalitatea rugăcĭunilor și ceremoniilor liturgice: oficiu morților, oficiu divin. Sfîntu Oficiŭ, tribunalu Inchizițiuniĭ. Din oficiŭ, în virtutea funcțiuniĭ sale, fără să fi cerut: avocat numit din oficiŭ (de judecător) ca să apere un acuzat.