odor definitie

23 definiții pentru odor

ODÓR1, (1) odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaer. ♦ (La pl.) Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 2. Fig. Ființă iubită, prețuită; spec. copil. – Din sb. odor „pradă”.
ODÓR2, odoruri, s. n. (Înv.) Miros, mireasmă, parfum. [Var.: odoáre s. f.] – Din lat. odor, it. odore, fr. odeur.
ODÓR2, odoruri, s. n. (Înv.) Miros, mireasmă, parfum. [Var.: odoáre s. f.] – Din lat. odor, it. odore, fr. odeur.
ODÓR1, (1) odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaier. (La pl.) Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 2. Fig. Ființă iubită, prețuită; spec. copil. – Din scr. odor „pradă”.
ODÓR2, odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (adesea împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaer. Raiul nostru se compunea din cinci-șase camere bogat mobilate, pline de sofale... și defel de fel de odoare. GALACTION, O. I 328. Poruncește să-i aducă pe hîrca de babă înaintea sa, dimpreună cu toate odoarele luate cu vicleșug de la împărăteasa lui. CREANGĂ, P. 101. ◊ Fig. În brațul drept, Avea flori albe, dragi odoare. COȘBUC, P. II 258. ♦ (Mai ales la pl., adesea determinat prin «sfinte» sau o bisericești») Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. Au luat în mîini odoare sfinte, cărți. GALACTION, O. I 75. Să văd măiastra-ți mînă lucrînd odoare sfinte. ALECSANDRI, T. II 84. Au prădat bisericile și mănăstirile de odoare. NEGRUZZI, S. I 169. 2. Fig. (Numai la sg.) Ființă iubită, prețuită. Baba și cu odorul de fiică-sa tot cîrtitoare și nemulțumitoare erau. CREANGĂ, P. 284. O vin-odorul meu nespus, Și lumea ta o lasă. EMINESCU, O. I 172. Spune de-al meu dor, Scumpului odor. ALECSANDRI, T. I 404.
ODÓR1 s. n. (Latinism învechit) Miros, mireasmă. Busuiocul Dulcele-odor răspîndind. COȘBUC, AE. 28.
odór1 (obiect de preț) s. n., pl. odoáre
odór2 (miros) (înv.) s. n., pl. odóruri
odór (obiect de preț) s. n., pl. odoáre
odór (miros) s. n., pl. odóruri
odór (persoană iubită) s. m., pl. odori
ODÓR s. 1. (mai ales la pl.) v. bijuterie. 2. (BIS.; la pl.) (pop.) scule (pl.).
ODÓR s. v. aromă, balsam, mireasmă, miros, parfum.
odór (odoáre), s. n.1. Giuvaer, bijuterie, podoabă. – 2. Podoabe liturgice, argint lucrat. – 3. Comoară, dragoste (termen de alinare). Sb., cr. odora „pradă” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 225).
ODÓR1 odoáre n. 1) Obiect confecționat din metal prețios și pietre scumpe folosit ca podoabă; giuvaier; bijuterie. 2) Obiect de mare valoare. 3) Ființă iubită. 4) la pl. Veșminte scumpe și obiecte de cult prețioase. /<sb. odor
ODÓR2 ~uri m. înv. Miros plăcut; parfum; mireasmă; aromă. /<lat. odor, it. odore, fr. odeur
odor n. 1. veșminte ornate și celelalte obiecte sacre: odoare sfinte bisericești; 2. fig. lucru scump, sculă: să-i dee împărăția întreagă pentru asemenea odoare CR. flori, odoare a primăverii AL.; 3. giuvaer: acum pricep ce odor de femeie am dobândit ISP.; 4. ființă iubită: o vin, odorul meu nespus! EM.; 5. copil: tot omul și-a sărutat odoru AL. [Serb. ODORA, veșminte, armură].
odór n., pl. oare (sîrb. odora, pradă, veșminte, armătură, d. vsl. o-drati, a zmulge, a lua, drati, a despica, a sfîșia, ca și it. roba, fr. robe, veșmînt, d. vgerm. roub, ngerm. raub, jaf, pradă. V. dîră). Lucru prețios, maĭ ales vorbind de cele ce servesc la oficiu bisericesc (ca: crucĭ, potire, cădelnițe ș. a.). Fig. Ființă foarte prețioasă și iubită: un odor de nevastă, de copil. Copil (des iron.): ĭacată ce pozne face odoru tăŭ! – Și hodór. V. podoabă, sculă.
ODOR s. 1. (mai ales la pl.) bijuterie, giuvaer, podoabă, (înv. și pop.) giuvaerica, (pop.) sculă, (înv.) left, (turcism înv.) tefaric. (Inele de aur și alte ~oare.) 2. (BIS.; la pl.) (pop.) scule (pl.).
odor s. v. AROMĂ. BALSAM. CURTE. MIREASMĂ. MIROS. OGRADĂ. PARFUM.
odór, odoare, odoară, s.n. – 1. Lucru de preț: „Șepte cară de odoară” (Bârlea, 1924: 35). 2. Zestrea fetelor, compusă, de obicei, din haine și pânzături (odoarele se țin pă rudă): „Care horilcă nu bea / Multe bunuri poate-avea / Și odoară multe-ar fa” (Papahagi, 1925: 194). 3. Curte, ocol, ogradă, cu sensul de iosag, acaret (Antologie, 1980; Memoria, 2001). 4. Copil („neprețuit ca o comoară”): „Mama îngrijorată de viața odorului său...” (A. Radu, cf. Memoria 2004-bis: 1.241). – Din srb. odor(a) „pradă de război; veșminte, armură” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).
odór, odoare, odoară, s.n. – 1. Lucru de preț: „Șepte cară de odoară” (Bârlea 1924: 35). 2. Zestrea fetelor, compusă, de obicei, din haine și pânzături (odoarele se țin pă rudă): „Care horilcă nu bea / Multe bunuri poate-avea / Și odoară multe-aș fa” (Papahagi 1925: 194). 3. Curte, ocol, ogradă, cu sensul de iosag, acaret (Antologie 1980; Memoria 2001). 4. Copil („neprețuit ca o comoară”): „Mama îngrijorată de viața odorului său...” (A. Radu: cf. Memoria 2004-bis: 1241). – Din srb. odor „pradă de război”.
Odor v. Teodor III 7 a și Iliodor 3.

odor dex

Intrare: odor (persoană; -i)
odor persoană; -i
Intrare: odor (obiect; -oare)
odor obiect; -oare substantiv neutru
Intrare: odor (miros; -uri)
odor miros; -uri substantiv neutru
Intrare: Odor
Odor