odátă adv. (o și dată). Odinioară, cîndva, oare-cînd (lat. olim): a fost odată un împărat (odată e lat. sémel). În acelașĭ timp (cp. cu lat. simul, de unde fr. ensemble împreună): aŭ venit odată. În fine (exclamativ): haĭ, pleacă odată! De-odată, subit: odată s’a repezit și l-a prins! Cîte odată, une-orĭ, din cînd în cînd: maĭ scrie-mĭ cîte odată. Vre-odată, cînd-va, în vre-un timp: aĭ fost, te veĭ duce vre-odată la Roma? Nicĭ-odată, în nicĭ un timp: nicĭ odată n’am căzut. De odată, saŭ deodată (eo dift.), odată, súbit, pe neașteptate. Odată și odată, maĭ curînd orĭ maĭ tîrziŭ, odată în orĭ-ce caz în viitor: odată și odată, tot va birui. Odată ce, fiind admis că, fiind recunoscut că, fiind lucru real că: odată ce ne-am adunat aicĭ, trebuĭe să lucrăm; nu putem dormi odată ce țara ne cheamă!