Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

19 defini╚Ťii pentru ocupa╚Ťiune

OCUP├ü╚ÜIE, ocupa╚Ťii, s. f. 1. Ocuparea temporar─â de c─âtre for╚Ťele armate ale unui stat, a unei p─âr╚Ťi sau a totalit─â╚Ťii teritoriului altui stat, f─âr─â ca prin aceasta statul ocupant s─â dob├óndeasc─â drepturi suverane asupra celui ocupat; cucerire. ÔŚŐ Loc. adj. De ocupa╚Ťie = (despre for╚Ťe armate) care ocup─â temporar un teritoriu, o localitate str─âin─â. ÔÖŽ (Jur.) Luare ├«n st─âp├ónire, ├«n posesiune; dob├óndire a unei propriet─â╚Ťi. 2. ├Ändeletnicire, treab─â, activitate; preocupare. ÔÖŽ Profesie, slujb─â, post. [Var.: (├«nv.) ocupa╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.
OCUPA╚ÜI├ÜNE s. f. v. ocupa╚Ťie.
OCUP├ü╚ÜIE, ocupa╚Ťii, s. f. 1. (Luare temporar─â ├«n) st─âp├ónire de c─âtre for╚Ťele armate ale unui stat a unei p─âr╚Ťi sau a totalit─â╚Ťii teritoriului unui alt stat; cucerire. ÔŚŐ Loc. adj. De ocupa╚Ťie = (despre for╚Ťe armate) care ocup─â temporar un teritoriu, o localitate str─âin─â. ÔÖŽ (Jur.) Luare ├«n st─âp├ónire, ├«n posesiune; dob├óndire a unei propriet─â╚Ťi. 2. ├Ändeletnicire, treab─â, activitate; preocupare. ÔÖŽ Profesiune, slujb─â, post. [Var.: (├«nv.) ocupa╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.
OCUPA╚ÜI├ÜNE s. f. v. ocupa╚Ťie.
OCUP├ü╚ÜIE s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) ocupa; (├«nvechit) ocupa╚Ťie; preocupare. Necazurile ce am nu-mi las─â capul liber pentru ocup─âri literare. ALECSANDRI, S. 116. Chiar ast─âzi ocuparea sa este de a vizita ╚Öcoala public─â ╚Öi spitalul. NEGRUZZI, S. I 313.
OCUP├ü╚ÜIE, ocupa╚Ťii, s. f. I. ├Ändeletnicire, preocupare, activitate. Da╚Ťi-mi voie, r─âspunse musafirul meu; nu vreau s─â v─â ├«ntrerup ocupa╚Ťiile. SADOVEANU, O. VIII 56. Are acuma at├«tea ocupa╚Ťii c─â nici nu se poate g├«ndi s─â le ├«ntrerup─â. REBREANU, R. I 207. Trebile casnice ╚Öi ale statului... nu-l putur─â ├«nturna [pe Cantemir] de la ocupa╚Ťiile literare. NEGRUZZI, S. II 146. ÔÖŽ Slujb─â, post. Dar nu mi-ai spus ce ocupa╚Ťie ╚Ťi-ai g─âsit? SAHIA, N. 95. II. Luare ├«n st─âp├«nire; cucerire. ÔŚŐ Loc. adj. (Despre o for╚Ť─â armat─â) De ocupa╚Ťie = care are ├«n st─âp├«nire un teritoriu, o localitate str─âin─â. Trupe de ocupa╚Ťie. ÔÇô Variant─â: ocupa╚Ťi├║ne (GHICA, S. 174) s. f.
OCUPA╚ÜI├ÜNE s. f. v. ocupa╚Ťie.
ocup├í╚Ťie (-╚Ťi-e) s. f., art. ocup├í╚Ťia (-╚Ťi-a), g.-d. art. ocup├í╚Ťiei; pl. ocup├í╚Ťii, art. ocup├í╚Ťiile (-╚Ťi-i-)
ocup├í╚Ťie s. f. (sil. -╚Ťi-e), art. ocup├í╚Ťia (sil. -╚Ťi-a), g.-d. art. ocup├í╚Ťiei; pl. ocup├í╚Ťii, art. ocup├í╚Ťiile (sil. -╚Ťi-i-)
OCUPÁȚIE s. I. 1. v. cucerire. 2. v. stăpânire. II. 1. îndeletnicire, meserie, profesiune, (înv. și reg.) meșterie, (Mold.) breaslă, (Transilv.) lefterie, (înv.) cin, marafet. (Ce ~ are în prezent?) 2. v. activitate.
OCUP├ü╚ÜIE s.f. I. ├Ändeletnicire, profesiune, meserie. ÔÖŽ Preocupare, treab─â. II. 1. Luare ├«n st─âp├ónire cu for╚Ťa a unui teritoriu, a unui ora╚Ö etc. de c─âtre o putere str─âin─â, care impune un anumit regim. 2. Luare ├«n posesiune, ├«n st─âp├ónire; ocupare. [Gen. -iei, var. ocupa╚Ťiune s.f. / cf. fr. occupation, lat. occupatio].
OCUPA╚ÜI├ÜNE s.f. v. ocupa╚Ťie.
OCUP├ü╚ÜIE s. f. I. luare (temporar─â) ├«n st─âp├ónire cu for╚Ťa a unui teritoriu, a unui ora╚Ö etc. de c─âtre o putere str─âin─â; cucerire. II. ├«ndeletnicire, profesiune, meserie. (< fr. occupation, lat. occupatio)
OCUP├ü╚ÜIE1 ~i f. 1) v. A OCUPA. 2) Cucerire a unui teritoriu sau a unei ╚Ť─âri de c─âtre for╚Ťele armate ale unui stat str─âin. Trupe de ~. [G.-D. ocupa╚Ťiei; Sil. -╚Ťi-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis
OCUP├ü╚ÜIE2 ~i f. Activitate, de durat─â mai mare sau mai mic─â, cu care se ocup─â cineva; ├«ndeletnicire; treab─â. [G.-D. ocupa╚Ťiei; Sil. -╚Ťi-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis
ocupa╚Ťi(un)e f. 1. ├«ndeletnicire, treab─â, lucru cu care se ocup─â: ocupa╚Ťiune obositoare; 2. ac╚Ťiunea de a lua milit─âre╚Öte ├«n posesiune o ╚Ťar─â. Ru╚Öii ocupar─â principatele rom├óne ├«n patru r├ónduri: 1769-1774, 1788-1791, 1806-1812; ultima ocupa╚Ťiune ruseasc─â dela 1828-1834, c├ónd guvernul provizoriu fu ├«ncredin╚Ťat generalului Kisselef, sub a c─ârui influen╚Ť─â sÔÇÖa redactat Regulamentul organic.
*ocupa╚Ťi├║ne f. (lat. occup├ítio, -├│nis). Lucru, munc─â, treab─â, ├«ndeletnicire: a avea multe ocupa╚Ťiun─ş, ocupa╚Ťiunea dep─ârteaz─â plictiseala. Ac╚Ťiunea de a te face st─âp├«n pe, de a te stabili ├«n: ultima ocupa╚Ťiune ruseasc─â ├«n Rom├ónia a durat de la 1828 p├«n─â la 1834. ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie ╚Öi -├íre.
OCUPA╚ÜIE s. I. 1. cucerire, luare, ocupare, (fran╚Ťuzism ├«nv.) conchet─â. (~ Grivi╚Ťei.) 2. st─âp├«nire. (Galia sub ~ roman─â.) II. 1. ├«ndeletnicire, meserie, profesiune, (├«nv. ╚Öi reg.) me╚Öterie, (Mold.) breasl─â, (Transilv.) lefterie, (├«nv.) cin, marafet. (Ce ~ are ├«n prezent?) 2. activitate, ├«ndeletnicire, lucru, munc─â, preocupare, treab─â, (livr.) travaliu, (├«nv.) ocupare, preocupa╚Ťie. (├Ä╚Öi vede de ~ lui.)
ocupa╚Ťie (lat. occupatio), sin. proleps─â.

Ocupa╚Ťiune dex online | sinonim

Ocupa╚Ťiune definitie

Intrare: ocupa╚Ťie
ocupa╚Ťiune
ocupa╚Ťie substantiv feminin
  • silabisire: -╚Ťi-e