ocupați(un)e f. 1. îndeletnicire, treabă, lucru cu care se ocupă: ocupațiune obositoare; 2. acțiunea de a lua militărește în posesiune o țară. Rușii ocupară principatele române în patru rânduri: 1769-1774, 1788-1791, 1806-1812; ultima ocupațiune rusească dela 1828-1834, când guvernul provizoriu fu încredințat generalului Kisselef, sub a cărui influență s’a redactat Regulamentul organic.