OCTOÍH, octoihuri, s. n. Principala carte de cântări a cultului vechi ortodox, organizând prin prisma celor opt moduri bizantine slujbele care au loc într-o săptămână; fiecare dintre cântările cuprinse în această carte. [Acc. și: octóih. – Var.: ohtoíc s. n.] – Din sl. oktoihŭ.

OCTOÍH, octoihuri, s. n. Carte bisericească destinată cultului ortodox în care sunt cuprinse cântările din fiecare zi a săptămânii (cântate succesiv pe opt glasuri); fiecare dintre cântările cuprinse în această carte. [Acc. și: octóih. – Var.: ohtoíc s. n.] – Din sl. octoihŭ.

OCTOÍH, octoihuri, s. n. Carte bisericească care cuprinde cîntările zilelor săptămînii (pe opt glasuri). Glas al șaptelea din octoih. CONTEMPORANUL, VI 195. ♦ Cîntare, litanie. Avea un glas de buhai, de răsuna bolta bisericii cînd cînta octoihul. CAMIL PETRESCU, O. II 680. – Variante: ohtoíc (ALECSANDRI, T. 383), oftoíc (GHICA, S. 51) s. n.

octoíh s. n., pl. octoíhuri

octoíh s. n., pl. octoíhuri

OCTOÍH s. (BIS.) (înv.) osmoglasnic.

OCTOÍH s. v. registru.

octoíh (octoíhuri), s. n. – Culegere de imnuri care conține cîntece scrise în cele opt tonuri ale muzicii orientale. Mgr. ỏϰτώηχος, parțial prin intermediul sl. oktoiku, cf. Vasmer, Gr., 104.

octoih n. 1. colecțiunea cântărilor bisericești de sfântul Damaschin după opt glasuri: cântă din octoih glasul al optulea AL.; 2. fig. litanie: iar ai început octoihul ăsta? AL. [De origină slavo-greacă: lit. cele opt melodii].

octoíh, oht-, oft- și -íc n., pl. urĭ (ngr. okto- și ohtothos, d. októ, ohtó, opt, și thos, vgr. ethos, sunet, ecoŭ). Colecțiunea cîntărilor bisericeștĭ (de sfîntu Damaschin) pe opt glasurĭ (melodiĭ). Se cîntă cîte un glas pe săptămînă. Fig. Litanie, discurs prea lung. V. osmoglasnic, anghilest.

OCTOIH s. (BIS.) (înv.) osmoglasnic.

octoih s. v. REGISTRU.

octoih (octoeh) (< ỏϰτώηχος, „opt glasuri”, de la ỏϰτώ [octo] „opt” și ῆχος; în lb. română provine din sl. октоихь), una din cele mai însemnate cărți de cult ale bis. ortodoxe. Conține cântările Învierii de la vecernie*, utrenie* și liturghie*, pentru fiecare zi din săptămână, pe opt glasuri (ehuri*), pentru opt săptămâni, fiecărei săptămâni fiindu-i propriu un anume glas. Parcurgerea celor opt glasuri timp de opt săpătămâni reprezintă un stâlp, anul întreg fiind format dintr-o serie de șase stâlpi, ce se succed în ordine neîntreruptă, afară de perioada triodului* și a penticostarului*. O. este considerat ca o primă codificare a cântului biz., datorată Sf. Ioan Damaschinul (m. 749), al cărui nume a fost descoperit, în baza unui acrostih* al slavelor de la stihoavnele vecerniei mari. Lui Ioan Damaschinul îi aparțin în special cântările duminicale ale o., completate pentru celelalte zile cu creațiile diferiților imnografi*: Anatolie, patriarh al Constantinopolului (m. 458), Cosma Melodul, episcop de Maiuma (m. sec. 8), Teodor Studitul, mitropolit al Evhaiului (m. 826), Iosif Studitul, arhiepiscop al Tesalonicului (m. 830), Teofan Graptul, arhiepiscop al Niceei (m. după 843), Mitrofan, episcopul Smirnei (m. 912) și Constantin Porfirogenetul (m. 959) ș.a. O carte premergătoare o. a fost tropologhionul*. Mai târziu, în o. au fost cuprinse numai cântările duminicilor, cele din timpul săptămânii (mai ales la greci) formând o carte separată numită paracliticon sau paraclitichi (gr. παραϰλητιϰή). O. mic, v. catavasier (1). Sin.: osmoglasnic, optglăsar. Alte denumiri atestate în lb. română: ohtoic, ohtoih, oftoicu, dar și ohtaiu (cf. Antologhion, Iași, 1726).

OCTOÍH (< sl.; {s} octo- + gr. ihos „răsunet, glas”) s. n. Carte liturgică de cult ortodox care cuprinde un ciclu de cântări pentru fiecare zi a săptămânii, după cele opt glasuri (moduri), repetat timp de opt săptămâni și reluat apoi de la început. A fost alcătuit în sec. 8 de Ioan Damaschinul. Cel mai vechi o., copiat pe teritoriul românesc, în slavonă, este „Octoihul de la Caransebeș”, probabil din sec. 13. Prima traducere românească a o. s-a făcut în Transilvania (sfârșitul sec. 16-începutul sec. 17).