Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru ocrotitor

OCROTITÓR, -OÁRE, ocrotitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ocrotește, apără, protejează, ajută; protector. – Ocroti + suf. -tor.
OCROTITÓR, -OÁRE, ocrotitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ocrotește, apără, protejează, ajută; protector. – Ocroti + suf. -tor.
OCROTITÓR, -OÁRE, ocrotitori, -oare, adj. Care apără, protejează, ajută. V. apărător, protector, sprijinitor. Sălbăticiunea năvăli speriată pe plai, din adăpostul ocrotitor al desișului de ramuri spinoase și negre. DUMITRIU, N. 148. Învăluindu-l apoi cu o privire ocrotitoare, și-a dres glasul. C. PETRESCU, A. R. 25. Mihai... în timpuri de pace era ca un înger ocrotitor. ISPIRESCU, M. V. 45. ◊ (Adverbial) Ei, bravo, Marioară – făcu tînărul, ocrotitor. REBREANU, R. I 92. ◊ (Substantivat) Păcat că nu mai era secretarul acolo, fiindcă ai fi avut în el un prieten mai vîrstnic și un ocrotitor. PAS, Z. I 304. Împăratul... invoacă pe ocrotitorul familiei sale, pe Ercul. ODOBESCU, S. III 75.
ocrotitór (o-cro-) adj. m., pl. ocrotitóri; f. sg. și pl. ocrotitoáre
ocrotitór adj. m. (sil. -cro-), pl. ocrotitóri; f. sg. și pl. ocrotitoáre
OCROTITÓR s. v. apărător.
OCROTITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care ocrotește; chemat să ia sub ocrotire. /a ocroti + suf. ~tor
OCROTITÓR2 ~oáre (~óri, ~oare) m. și f. Persoană care ia sub ocrotire (pe cineva sau ceva); protector; apărător. [Sil. -cro-] /a ocroti + suf. ~tor
ocrotitor a. și m. protector.
OCROTITOR s. apărător, protector, sprijin, sprijinitor, susținător, (rar) proteguitor, protejator, (înv.) arca, părtinitor, păzitor, priitor, scutitor, (fig.) reazem. (El era ~ său în zile de restriște.)

Ocrotitor dex online | sinonim

Ocrotitor definitie

Intrare: ocrotitor
ocrotitor adjectiv
  • silabisire: -cro-