craiță sf vz cratiță

OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică.

OCHIȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. ocheșel.

OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică.

OCHIȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. ocheșel.

OCHEȘÉLE s. f. pl. (Bot.) Crăiță (I 1), vîzdoage. În locul tufelor de busuioc și de ocheșele crescuseră mărăcini și lobodă. CONTEMPORANUL, VI 105. – Variantă: ochișéle (HODOȘ, P. P. 82) s. f. pl.

OCHIȘÉL, -EÁ adj. v. ocheșel.

ocheșél (rar) adj. m., pl. ocheșéi; f. ocheșeá/ocheșícă, pl. ocheșéle

ocheșéle (plantă) s. f. pl., art. ocheșélele

ocheșél adj. m., pl. ocheșéi; f. sg. ocheșeá/ ocheșícă, pl. ocheșéle

ocheșéle (bot.) s. f. pl.

OCHEȘÉLE s. pl. v. crăiță, vâzdoagă.

OCHEȘÉLE f. pl. 1) Plantă erbacee decorativă, cu tulpina ramificată, puternică, cu frunze penat-divizate și cu flori galbene-portocalii, cu miros pătrunzător. 2) Floarea acestei plante. /oacheș + suf. ~ele

ocheșele f. pl. Bot. văzdoage. [Lit. ochișori: cf. fr. oeillet, garoafă].

crăiță f., pl. e (d. craĭ). Munt. Mold. sud. O plantă ornamentală cu florĭ învoalte portocaliĭ (tagetes) din familia compuselor. Se numește și creiță (Munt.), crăișor, vîzdoagă, ocheșea și boftă.

ocheșeá și -șícă f., pl. șele (dim. d. oacheș, oacheșă). Nord. Crăiță.

ocheșei s. pl. v. SURGUCI.

ocheșele s. pl. v. CRĂIȚĂ. VÎZDOAGĂ.

OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. Diminutiv al lui oacheș. 1. v. oacheș (1). Nimeni nu putea, Făr’d-un Ciupăgel, La chip ocheșei. TEODORESCU, P. P. 500. Dorul nalbei tare strică Pe mîndruța ocheșică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89. 2. v. oacheș (2). ◊ (Substantivat) Măi băiete, ia-ți tu ocheșica ta și hai cu noi. Copilul să-nvoi; luă oița cea oacheșă și merse cu cei doi moșnegi. RETEGANUL, P. III 56. – Variantă: ochișél, -eá (ALECSANDRI, P. P. 388, ȘEZ. III 242, TEODORESCU, P. P. 146) adj.