OCĂCĂÍ vb. v. orăcăi.

OCĂCĂÍT s. v. orăcăit.

ocăcăì v. a striga ca broaștele. [Onomatopee: ocaca!].

ocăcăit n. strigătul broaștelor.

ocăcăĭésc v. intr. (d. oacaca, strigătu broaștelor). Strig ca broaștele.

ocăcăít n., pl. urĭ. Strigăt de broaște.

OCĂCĂI vb. a orăcăi, (rar) a miorcăi, (reg.) a măcăi, a miorcoti, a răcăni. (Broasca ~).

OCĂCĂIT s. orăcăială, orăcăire, orăcăit, (rar) miorcăit, (reg.) miorcoteală, miorcotire. (~ de broască.)