ÓBȘTE, obști, s. f. (Învechit și popular) 1. Colectivitate, comunitate de oameni, mulțime; popor. Numai.. aducînd toată obștea la lumină și bunăstare, facem lucru bun și durabil. SADOVEANU, P. 55. Mii și milioane. întocmesc obștea de rînd a romînimii. ODOBESCU, S. III 546. Dacă obștea ar pătimi, ar fi vai de cei bogați. GORJAN, H. II 94. ◊ Loc. adj. și adv. De obște = comun, general, public. Totuși, aveau... grijă pentru pînea cea de obște. SADOVEANU, P. M. 254. ◊ Loc. adv. (În) de obște = a) împreună, fără excepție, deopotrivă. Am pus parte la cămară, ca s-o împărțim de obște. STĂNOIU, C. I. 84. Ne-am străduit să arătăm la toți de obște. ODOBESCU, S. I 274; b) în mod obișnuit, de obicei. 2. Reprezentanță a poporului, a colectivității; adunare, sfat. (Atestat în forma obștie) Obștia ne-a trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea. NEGRUZZI, S.139. 3. Formă primitivă de uniune economică agricolă în care țăranii dintr-un sat stăpîneau și munceau în comun pămîntul, dar își mențineau proprietatea privată asupra celorlalte mijloace de producție precum și însușirea individuală a produselor. – Variantă: óbștie (GALACTION, O. I 278, C. PETRESCU, Î. II 208, ALECSANDRI, P. I 32) s. f.