OBSERVÁ, obsérv, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. Ai observat cît de streină trece prin această lume nouă? C. PETRESCU, C. V. 76. Între invitați observai pe un bărbat frumos. GALACTION, O. I 102. Cine are geniu și nu va observa aceasta se va pierde. BOLINTINEANU, O. 356. ♦ A exprima, a face o observație, a constata. Simțind în glasul învățătorului un fel de amenințare ascunsă, Titu Herdelea observă, împăciuitor. REBREANU, R. I 108. ♦ A atrage atenția, a face observație. Fie-mi iertat. a vă observa că acești oameni s-au purtat vitejește, și că nu merită așa asprime. ALECSANDRI, T. II 15.2. A cerceta, a privi, a scruta, a examina cu atenție, de aproape. Aprodul... o observa în tăcere. SADOVEANU, B. 80. Începu să observe cu atenție odaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 8. ♦ Refl. A privi cu atenție propriile sale acțiuni, a-și controla gesturile, atitudinea; a se studia. 3. A spiona, a iscodi, a pîndi. Ea se ivi în fereastră. El se retrase după perdea, ca s-o observe. EMINESCU, N. 75. 4. (Rar, cu privire la legi, obiceiuri etc.) A respecta, a ține, a păzi.