obraznic definitie

14 definiții pentru obraznic

OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent, arogant; (cu sens atenuat) neascultător, neastâmpărat. – Obraz + suf. -nic.
OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent, arogant; (cu sens atenuat) neascultător, neastâmpărat. – Obraz + suf. -nic.
OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -e, adj. Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent; (cu sens atenuat) neascultător, neastîmpărat. Unii îi aruncau în treacăt vorbe înțepătoare și aluzii obraznice. BART, E. 316. Iedul cel mare și cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau. CREANGĂ, P. 19. Oare ce vor fi zicînd boii, în mintea lor, despre acele obraznice păsăruice? ODOBESCU, S. III 23. ◊ Fig. Iarna trecută îl apucase-o tuse obraznică, de care abia a scăpat în primăvară. VLAHUȚĂ, N. 14. ◊ (Substantivat) Fugi, obraznicule, că m-ai spăriet. ALECSANDRI, T. I 38. Obraznicul mănîncă praznicul (= cel care îndrăznește fără rușine trage adesea foloase de pe-urma îndrăznelii sale). ◊ (Adverbial) Tu obraznic îngîmfîndu-te... Vrei să schimbi și rînduiala. CONACHI, P. 264. (F i g.) Castelele latifundiarilor își înalță vîrfurile obraznic. SAHIA, U.R.S.S. 6.
obráznic (o-braz-) adj. m., pl. obráznici; f. obráznică, pl. obráznice
obráznic adj. m. (sil. -braz-), pl. obráznici; f. sg. obráznică, pl. obráznice
OBRÁZNIC adj., s. 1. adj. arogant, impertinent, insolent, ireverențios, îndrăzneț, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, semeț, sfidător, sfruntat, trufaș, țanțoș, (livr.) prezumțios, (rar) neînfrânat, (fam.) tupeist, (pop. și fam.) țâfnos, (înv. și reg.) rușinat, (Transilv.) șulhetic, (înv.) nerușinos, (fam. fig.) botos. (Un om ~.) 2. s. v. obrăznicătură.
OBRÁZNIC adj. ≠ rușinos, sfiicios, sfios, timid.
Obraznic ≠ ascultător, cuminte, cuviincios, respectuos, politicos
OBRÁZNIC ~că (~ci, ~ce) 1) și substantival Care nu are rușine; nerușinat; impertinent; neobrăzat. ◊ ~cul mănâncă praznicul se spune despre o persoană care obține ceva datorită impertinenței sale. 2) Care este neastâmpărat; neascultător. Copil ~. [Sil. -braz-] /obraz + suf. ~nic.
obraznic a. și m. care n’are obraz sau rușine. [Cf. înfrunta].
obráznic, -ă adj. (bg. bez-obráznik, adică „fără obraz”, contaminat de omráznik, om scîrbos, omráz, gîlcevitor; rus. bez-o-bráznyĭ, necuviincĭos. V. omîrzesc). Care n’are obraz, gros de obraz, nerușinat, impertinent, insolent, arogant. Neastîmpărat, zburdalnic: copiĭ obraznicĭ. Prov. Obraznicu mănîncă praznicu, e bine uneorĭ să nu fiĭ modest. Adv.: A răspunde obraznic.
obraznic adj. v. RUȘINOS. SFIICIOS. SFIOS. TIMID.
OBRAZNIC adj., s. 1. adj. arogant, impertinent, insolent, ireverențios, îndrăzneț, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, semeț, sfidător, sfruntat, trufaș, țanțoș, (livr.) prezumțios, (rar) neînfrînat, (pop. și fam.) țîfnos, (înv. și reg.) rușinat, (Transilv.) șulhetic, (înv.) nerușinos, (fam. fig.) botos. (Un om ~.) 2. s. obrăznicătură. (E un ~!)
a avea un tupeu obraznic expr. (glum.) a fi obraznic, a avea tupeu

obraznic dex

Intrare: obraznic
obraznic adjectiv
  • silabisire: -braz-