obrăcí (-c-esc, -ít), vb. – A promite căsătorie. – Var. obroci. Sl. obrąčiti (Titkin). Sec. XVI, înv., împrumut cult.

obrăcí, obrăcésc, vb. IV (înv.) 1. a se logodi. 2. a se lega să postească. 3. a se feri, a evita.

obrăcésc, V. obrocesc 2.

2) obrocésc și -ăcésc v. tr. (vsl. obrončiti, a logodi, obrešti, -ĭekon, a promite; bg. obričam, promit; rus. obréčĭ, a consacra, a promite. V. prorocesc). L. V. Logodesc. Azĭ. Olt. (obricesc). Opresc, rețin de la carne, vin orĭ tutun (CL. 1922, 367; Boc.: NPl. Ceaur, 70; rev. I. Crg. 8, 343). V. refl. Promit (mă decid) să mă abțin: m’am obricit să nu maĭ fumez.

obrăcí, obrăcesc vb. IV Refl. 1. (Reg., în forma obrici) A se lega să țină post, să nu lucreze în zilele socotite neprielnice etc. 2. (Înv.) A se făgădui soț sau soție; a se logodi [ Var.: obricí vb. IV] – Din sl. obreciti.