OBIECTIVIZÁ, pers. 3 obiectivizează, vb. I. Refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. – Obiectiv + suf. -iza.

OBIECTIVIZÁRE, obiectivizări, s. f. (Rar) Faptul de a se obiectiviza. – V. obiectiviza.

OBIECTIVIZÁ, pers. 3 obiectivizează, vb. I. Refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. – Obiectiv + suf. -iza.

OBIECTIVIZÁRE, obiectivizări, s. f. (Rar) Faptul de a se obiectiviza. – V. obiectiviza.

OBIECTIVIZÁ, pers. 3 obiectivizează, vb. I. Refl. (Neobișnuit) A căpăta un caracter obiectiv.

OBIECTIVIZÁRE, obiectivizări, s. f. (Neobișnuit) Faptul de a se obiectiviza. Mediul țărănesc... prin caracterele sufletești pe care le provoacă, produce, firește, și aici efecte contrarii și în loc de a provoca o subiectivizare psihică, produce o obiectivizare psihică. GHEREA, ST. CR. III 365.

obiectivizá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectivizeáză

obiectivizáre (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivizắrii; pl. obiectivizắri

obiectivizá vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 3 sg. și pl. obiectivizeáză

obiectivizáre s. f. (sil. -biec-; mf. ob-), g.-d. art. obiectivizării; pl. obiectivizări

OBIECTIVIZÁ vb. I. refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. [P.i. 3 -zează. / < obiectiv + -iza].

OBIECTIVIZÁRE s.f. (Rar) Faptul de a se obiectiviza. ♦ Procesul trecerii de la subiectiv la obiectiv, la recunoașterea caracterului de realitate exterioară a lumii. [< obiectiviza].

OBIECTIVIZÁ vb. refl. a se obiectiva (II). (< engl. obiectivize)

A SE OBIECTIVIZÁ pers.3 se ~eáză intranz. rar A căpăta un caracter obiectiv. /obiectiv + suf. ~iza