OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver.

OBIECTIVÁT, -Ă, obiectivați, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. – V. obiectiva.

OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver.

OBIECTIVÁT, -Ă, obiectivați, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. – V. obiectiva.

OBIECTIVÁT, -Ă, obiectivați, -te, adj. Devenit obiectiv² (1); concretizat, materializat. [înțelegem] prin psihologie totalitatea faptelor sufletești introspectate și «obiectivate» prin exprimare. IBRăILEANU, S. 227.

obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză

obiectivá vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiectivéz, 3 sg. și pl. obiectiveáză

OBIECTIVÁ vb. I. tr. A considera un lucru ca obiectiv, ca existând în afară de conștiința omului și independent de ea. ♦ refl. A deveni obiectiv. [Cf. fr. objectivér].

OBIECTIVÁT adj. Devenit obiectiv (1); materializat. [Cf. fr. objectivé].

OBIECTIVÁ vb. I. tr. a transforma ideile, gândirea, aptitudinile în produse cu existență obiectivă, a considera ceva ca obiectiv (I, 1). II. refl. a căpăta caracter obiectiv; a se obiectiviza. (< fr. objectivér)

A OBIECTIVÁ ~éz tranz. (lucruri) A considera ca obiectiv. 2) A face să se obiectiveze. /<fr. objectiver

A SE OBIECTIVÁ pers.3 se ~eáză intranz. (despre gînduri, planuri etc.) A se transforma în ceva obiectiv, real. /<fr. objectiver

obiectivà v. 1. a considera ca obiectiv; 2. a realiza o ideie.

*obĭectivéz v. tr. (d. obĭectiv). Rar. Consider ca obiectiv.