Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

14 defini╚Ťii pentru obiectivat

OBIECTIV├ü, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma ├«n valori cu existen╚Ť─â obiectiv─â. ÔÖŽ Refl. A deveni obiectiv (I 1). ÔÇô Din fr. objectiver.
OBIECTIV├üT, -─é, obiectiva╚Ťi, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. ÔÇô V. obiectiva.
OBIECTIV├ü, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma ├«n valori cu existen╚Ť─â obiectiv─â. ÔÖŽ Refl. A deveni obiectiv (I 1). ÔÇô Din fr. objectiver.
OBIECTIV├üT, -─é, obiectiva╚Ťi, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. ÔÇô V. obiectiva.
OBIECTIV├üT, -─é, obiectiva╚Ťi, -te, adj. Devenit obiectiv2 (1); concretizat, materializat. [├«n╚Ťelegem] prin psihologie totalitatea faptelor suflete╚Öti introspectate ╚Öi ┬źobiectivate┬╗ prin exprimare. IBR─âILEANU, S. 227.
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectiv├í vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiectiv├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. obiective├íz─â
OBIECTIV├ü vb. I. tr. A considera un lucru ca obiectiv, ca exist├ónd ├«n afar─â de con╚Ötiin╚Ťa omului ╚Öi independent de ea. ÔÖŽ refl. A deveni obiectiv. [Cf. fr. objectiv├ęr].
OBIECTIV├üT adj. Devenit obiectiv (1); materializat. [Cf. fr. objectiv├ę].
OBIECTIV├ü vb. I. tr. a transforma ideile, g├óndirea, aptitudinile ├«n produse cu existen╚Ť─â obiectiv─â, a considera ceva ca obiectiv (I, 1). II. refl. a c─âp─âta caracter obiectiv; a se obiectiviza. (< fr. objectiv├ęr)
A OBIECTIV├ü ~├ęz tranz. (lucruri) A considera ca obiectiv. 2) A face s─â se obiectiveze. /<fr. objectiver
A SE OBIECTIVÁ pers.3 se ~eáză intranz. (despre gînduri, planuri etc.) A se transforma în ceva obiectiv, real. /<fr. objectiver
obiectivà v. 1. a considera ca obiectiv; 2. a realiza o ideie.
*ob─şectiv├ęz v. tr. (d. ob─şectiv). Rar. Consider ca obiectiv.

Obiectivat dex online | sinonim

Obiectivat definitie

Intrare: obiectivat
obiectivat adjectiv
Intrare: obiectiva
obiectiva verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -biec-; mf. ob-