*obĭectív, -ă adj. (lat. ob-jectivus). Relativ la obĭect, care e în obĭect, nemodificat de sentiment (în opoz. cu subĭectiv): constatare obĭectivă. S. n., pl. e. Arm. Scop, țintă de atac: obĭectivu uneĭ operațiunĭ militare. Acea sticlă a uneĭ lunete care e întoarsă spre obĭectu pe care vreĭ să-l vezĭ (în opoz. cu ocular). La un aparat fotografic, partea care conține lentila pin care trece lumina în ainte de a ajunge în camera obscură. Adv. În mod obĭectiv, conform realitățiĭ: a judeca obĭectiv.