NĂVÂRLÍI s. f. pl. (Reg.) Convulsii epileptice; p. ext. toane, năbădăi, furii. – Cf. bg. navărleia se.

NĂVÂRLÍI s. f. pl. (Reg. și fam.) Convulsii epileptice; p. ext. toane, năbădăi, furii. – Cf. bg. navărleia se.

NĂVÎRLÍI s. f. pl. (Regional) Năbădăi, furii. Îl apucară curate năvîrlii, scîncea, se tăvălea pe jos. M. I. CARAGIALE, C. 119. Femeia are năvîrlii grozave: într-una sare și joacă tontoroiul, că trebuie s-o lege. CARAGIALE, O. III 44.

năvârlíi (reg.) s. f. pl., art. năvârlíile

năvârlíi s. f. pl., art. năvârlíile

NĂVÂRLÍI s. pl. v. furie, înverșunare, mânie.

năvîrlíe (-íi), s. f. – (Munt.) Nebunie, sminteală, capriciu, glumă. Bg. vărlŭ „turbat”, vărluvam „a turba”, cf. ngr. βούρλια „glumă”; nă- poate fi sl., cf. rut. naverle „pe dos”, sb. navrlje „răsucit” (Tiktin), sau expresiv, ca în nătă- sau năvleg. – Der. năvîrlios, adj. (capricios).

năvârlii f. pl. năbădăi: femeia are năvârlii grozave CAR. [Formă intensivă din vârlì (v. svârlì)].

năvîrlíĭ f. pl., (rudă cu sîrb. navrije, pieziș, și decĭ cu azvîrl). Munt. Rar. Furiĭ, năbădăĭ.

năvîrlii s. pl. v. FURIE. ÎNVERȘUNARE. MÎNIE.