NĂPRÁSNIC, -Ă, năprasnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevăzut, dintr-odată; care se petrece fulgerător (și neplăcut); neașteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stăpânit; năvalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele, care acționează cu violență; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspăimântă, îngrozește (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depășește cu mult limitele obișnuite (prin mărime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlăjgan. II. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene- albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze palmate și cu flori roșii-roz și miros neplăcut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĭnŭ.

NĂPRÁSNIC, -Ă, năprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevăzut, dintr-o dată; care se petrece fulgerător (și neplăcut); neașteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stăpânit; năvalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele, care acționează cu violență; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspăimântă, îngrozește (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depășește cu mult limitele obișnuite (prin mărime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlăjgan. II. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze palmate și cu flori roșii-roz și miros neplăcut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĭnŭ.

NĂPRÁSNIC, -Ă, năprasnici, -e, adj. 1. Neașteptat, neprevăzut, fulgerător, subit. Vedea-n năprasnica-i mirare Cum una pe-alta se ținea În brațe strîns. COȘBUC, P. I 256. I-au venit căpitanului un somn așa de năprasnic, cît a trebuit să se culce pe iarbă și să doarmă. SBIERA, P. 277. ◊ (Adverbial) Prietinul care mi-a scris-o, nu de mult, năprasnic, și-a pus capăt vieții. SADOVEANU, P. S. 113. Toate s-au petrecut așa de năprasnic că nici el, nici nimeni n-a putut interveni. REBREANU, R. II 245. A murit sărmanul năprasnic, într-aceeași sară. Otrava, înțelegi? NEGRUZZI, S. III 428. 2. Iute, violent, vehement, nestăpînit, năvalnic, impetuos. C-un salt năprasnic, zăporojanul cel cărunt dispăru în tufe. SADOVEANU, O. VII 38. Chiotele unei bucurii năprasnice înăbușeau trosniturile focului. REBREANU, R. II 206. S-a stîrnit un vînt năprasnic. CREANGĂ, P. 89. ◊ (Adverbial) Acum se aprinseseră în mine dorințile de dragoste, năprasnic, ca-n anii tineri în care mă aflam. SADOVEANU, O. VIII 33. Plouă năprasnic zi și noapte. IBRĂILEANU, A. 102. Și-ntr-una Tot crește năprasnic furtuna. COȘBUC, P. I 237. ♦ (Despre persoane) Aprig, pornit, furios. Vornicul descălică... însoțit d-o gloată năprasnică de boieri și de slujitori. ODOBESCU, S. I 172. 3. Grozav, îngrozitor, înfricoșător, uluitor, cumplit. De-o năprasnică putere mă resimt însuflețit. MACEDONSKI, O. I 29. Năprasnica silnicie a ciobanului ne-a ținut alungați pe la străini. ODOBESCU, S. I 110. Crud e cînd intră prin stejari Năprasnica secure. ALECSANDRI, P. III 438. ♦ (Substantivat, m.; rar) Voinic, uriaș. Eu! zice un năprasnic cu brațele vînoase. BELDICEANU, P. 62. Bătrînul Matei Cîrjă are-mpregiurul lui Cinci sute de năprasnici ce vin despre Vaslui. ALECSANDRI, P. III 204.

năprásnic¹ (nă-pras-) adj. m., pl. năprásnici; f. năprásnică, pl. năprásnice

năprásnic² (plantă) (nă-pras-) s. m., pl. năprásnici

năprásnic adj. m., s. m. (sil. -pras-), pl. năprásnici; f. sg. năprásnică, g.-d. art. năprásnicei, pl. năprásnice

NĂPRÁSNIC adj. 1. v. subit. (Moarte ~.) 2. neașteptat, neprevăzut, (rar fig.) prăpăstios. (Un faliment ~.) 3. v. cumplit.

NĂPRÁSNIC¹ ~că (~ci, ~ce) și adverbial 1) Care se produce pe neașteptate, cu repeziciune și violență. Ploaie ~că. 2) (despre sentimente, acțiuni etc.) Care se manifestă cu o forță de nereținut; cu manifestări violente; năvalnic; impetuos. 3) rar (despre oameni) Care este dirijat în acțiuni de primul impuls; care acționează fără a se reține; impulsiv. /<sl. naprasinu

NĂPRÁSNIC² m. Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze păroase și cu flori galbene-albe. /<sl. naprasinu

năprasnicí, pers. 3 sg. năprasnicéște, vb. IV refl. (reg.) a deveni năprasnic.

năprásnic, -ă adj. (vsl. naprasĭnŭ și suf. -nic. V. năprasnă). Subit, neașteptat: moarte năprasnică. Cumplit, grozav, formidabil: un tun năprasnic. Frică năprasnică, panică. S.m. și f. Închegătoare (plantă). Luminoasă (plantă). Adv. Subit și formidabil: a ataca năprasnic.

muscă-năprasnică s. v. MUSCĂ-COLUMBACĂ.

NĂPRASNIC adj. 1. brusc, fulgerător, instantaneu, neașteptat, subit. (Moarte ~.) 2. neașteptat, neprevăzut, (rar fig.) prăpăstios. (Un faliment ~.) 3. colosal, cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimîntător, strașnic, teribil, (Transilv.) pogan, (fig.) îndrăcit, turbat. (O vijelie ~.)