necáz (necázuri), s. n. – 1. Chin, dezgust, neplăcere. – 2. Ciudă, supărare. – 3. Invidie. – Var. (Mold.) năcaz. Sl. nakazŭ „instrucție”, din nakazati „a pedepsi” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 208), cf. bg. năkaz „nenorocire”, sb. nakaz „avorton”, ceh. nakaz „epidemie”. – Der. necăji, vb. (a întrista, a mîhni; a se supăra; a contraria, a înfuria); necăjicios, adj. (irascibil); necăjos, adj. (rar, supărător).