NÚNTĂ, nunți, s. f. 1. Căsătorie (religioasă); ceremonial și petrecere organizate cu prilejul unei căsătorii (religioase). ♦ Fig. Scandal, zarvă, tămbălău. 2. Persoanele care iau parte la o nuntă (1); alai, cortegiu de nuntă. 3. (Reg.) Datină de sărbătorile Crăciunului, care constă într-un fel de reprezentație imitând nunta (1). – Sg. refăcut după pl. nunți (< lat. nuptiae).

NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

NÚNTĂ, nunți, s. f. 1. Căsătorie (religioasă); ceremonial și petrecere organizate cu prilejul unei căsătorii (religioase). ♦ Fig. Scandal, zarvă, tămbălău. 2. Persoanele care iau parte la o nuntă (1); alai, cortegiu de nuntă. 3. (Reg.) Datină de sărbătorile Crăciunului, care constă într-un fel de reprezentație imitând nunta (1). – Sg. refăcut după pl. nunți (< lat. nuptiae).

NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

NÚNTĂ, nunți, s. f. 1. Ceremonial și petrecere organizate cu prilejul unei căsătorii. Bunicul Matei... nu putuse veni la nuntă. SADOVEANU, O. IV 301. Aduceți-vă aminte, oameni buni, că Făt-Frumos nu făcuse nuntă, cînd s-a însurat. CREANGĂ, O. A. 177. Apoi mîndri, el și ea La biserică mergea. Dar cînd nunta se făcea, Vai de el, amar de ea! ALECSANDRI, P. P. 28. ◊ Nuntă de argint = aniversare a 25 de ani de căsătorie; petrecere organizată cu acest prilej. Nuntă de aur = aniversare a 50 de ani de căsătorie; petrecere organizată cu acest prilej. 2. (Cu sens colectiv) Persoanele care iau parte la o nuntă (1) (v. nuntaș); alai, convoi, cortegiu. Se făcu un rîs de mila lor în toată nunta. ISPIRESCU, L. 40. În toate părți se uita, Nunta că mi-o năzărea. PĂSCULESCU, L. P. 204. ◊ (Metaforic) Iată o nuntă de furnici trecea și ea tocmai atunci podul. CREANGĂ, P. 237. Iată vine nunta-ntreagă – vornicel e-un grierel, Îi sar purici înainte cu potcoave de oțel. EMINESCU, O. I 87. 3. (Regional) Datină de sărbătorile crăciunului constînd dintr-un fel de reprezentație care imită nunta (1). Băieții îmblă cu clopotul, cu buhaiul, cu biciul și cu fluierul, iar flăcăii cu nunta. ȘEZ. III 183. – Pl. și: nunte (ALEXANDRESCU, P. 92).

NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Intranz. (Popular) 1. A se căsători, a face nuntă. După ce-or nunti, va aduce coconul mireasa la moștenirea lui. SADOVEANU, D. P. 62. Iar cînd a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit... Nuntași din nouăzeci de țări S-au răscolit. COȘBUC, P. I 55. ◊ Fig. Lumina și cîntul nuntesc peste fire. GOGA, C. P. 84. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Să-mi prind eu peștișor, Să-mi nuntesc nunta cu el. PĂSCULESCU, L. P. 175. ♦ Tranz. A căsători pe cineva. Sîmbătă-l logodea, Duminică-l și nuntea. TEODORESCU, P. P. 616. 2. A participa la o petrecere de nuntă, a petrece la nunta cuiva. Și patruzeci de zile-ntregi Au tot nuntit. COȘBUC. P. I 58. – Variantă: (regional) nuntá (PĂSCULESCU, L. P. 178) vb. I.

núntă s. f., g.-d. art. núnții; pl. nunți

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

núntă s. f., g.-d. art. núnții; pl. nunți

nuntí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 sg. și pl. nunteáscă

NÚNTĂ s. (pop.) nuntire, nuntit.

NUNTÍ vb. v. căsători, cununa.

núntă (núnți), s. f. – Ceremonia de căsătorie, cununie. – Mr. numtă, lumtă, megl. nuntă, istr. nuntę. Lat. nuptiae (Pușcariu 1208; Candrea-Dens., 1260; REW 5999), cf. it. nozze (sard. nuntas, nunsas, cors. nonza), prov. nossas, fr. noces. Fonetismul nu este normal. S-a căutat să se explice rezultatul rom. prin încrucișarea lat. nuntiāre (Densusianu, Hlr., 127) sau plecînd de la pl. *nupți › nunți (Pușcariu; Byck-Graur 25). Cipariu, Arhiv., 469, urmat de Pascu, Beiträge, 11; Philippide, II, 660 și Scriban ar prefera să pornească de la lat. nupta, ipoteză care nu înlătură problema. Oricum, trebuie să se admită un infix nazal *nunptiae, fie prin încrucișare cu nuntiāre (cf. v. sard. nunça „întîlnire”), fie prin simplă propagare; și de la pl. numpți s-a putut trece la numți, mr. nunți. Uz general (ALR, I, 254). Der. nuntaș, s. m. (invitat la nuntă); nunți (var. nunti), vb. (a face nuntă); nuntit, s. n. (nuntă). – Din rom. provine mag. nunta (Edelspacher 20).

NÚNTĂ ~ți f. 1) Ceremonie de oficiere a unei căsătorii. 2) Petrecere organizată cu această ocazie. ◊ ~ de argint aniversare a douăzeci și cinci de ani de la căsătorie. ~ de aur aniversare a cincizeci de ani de la căsătorie. A face ~ a se căsători. 3) Totalitate a celor invitați la o nuntă; alaiul nunții; cortegiul nunții. 4) fig. pop. Învălmășeală gălagioasă; zarvă. [G.-D. nunții] /<lat. nuptiae

A NUNTÍ ~ésc pop. 1. intranz. 1) A petrece la nuntă. 2) A face nuntă; a se căsători. 2. tranz. A face să se căsătorească. /Din nuntă

nuntí, nuntésc, vb. IV (pop.) 1. a face nuntă, a (se) căsători, a (se) cununa; a se pregăti de nuntă. 2. a se tocmi prea mult, a se târgui. 3. (despre animale) a se împerechea.

nuntă f. căsătorie și în special serbarea-i solemnă, cum și petrecerile cu acea ocaziune. [Singular refăcut după pl. nunți = lat. NUPTIAE].

nuntì v. 1. a serba nunta; 2. a se căsători.

núntă f., pl. (vechĭ și azĭ vest) e și (est) țĭ (lat. nûpta [part. f. d. nûbere, a se mărita], de unde s’a făcut * numptă [rămas în mrom. mumtă, lumtă], apoĭ nuntă; sard. nuntas. It. nozze, pv. nossas și fr. noces vine d. lat. nŭptiae, nuntă. D. rom. vine ung. nunta). Căsătorie, ceremonia căsătoriiĭ: asupra acesteĭ nunte (Cost. 1, 311). Cortegiu nuntașilor: trecea o nuntă. Iron. Nunta jidovească, mare hărmălaĭe, tămbălăŭ. Nuntă de argint, ziŭa de 25 de anĭ de la nuntă; nunta de aur, ziŭa de 50 de anĭde la nuntă (fiind mirii în vĭață).

nuntésc v. intr. Celebrez nunta, petrec la nuntă: noŭă zile aŭ nuntit nuntașiĭ.

NUNTĂ s. (pop.) nuntire, nuntit.

nunti vb. v. CĂSĂTORI. CUNUNA.

cântec de nuntă v. cântec (I, 4); repertoriu (2).

nuntă, nunți s. f. (er.) 1. act sexual. 2. exces sexual.