NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.