numărătoare definitie

34 definiții pentru numărătoare

contór sn [At: LTR. / Pl: ~oare / E: fr comptoir, ger Kontor] Aparat de măsurat cantitatea de apă, energie electrică, gaze etc. consumată într-un anumit timp Si: ceas.
NUMĂRĂTOÁRE numărători, s. f. 1. Numărare; socoteală, calcul. ◊ Numărătoare inversă = program de operații care se desfășoară în intervalul de timp ce desparte momentul curent de momentul lansării unei nave spațiale sau de debutul unei activități (de importanță majoră). 2. Abac. – Număra + suf. -(ă)toare.
NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.
NUMĂRĂTOÁRE, numărători, s. f. 1. Numărare; socoteală, calcul. ◊ Numărătoare inversă = program de operații prevăzute a se desfășura în intervalul de timp ce desparte momentul curent de momentul lansării unei nave spațiale sau de debutul unei activități (de importanță majoră). 2. Abac. – Număra + suf. -ătoare.
NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, subst. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesiunea de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție și reprezentând deîmpărțitul operației de împarțire. – Număra + suf. -ător.
NUMĂRĂTOÁRE, numărători, s. f. 1. Acțiunea de a număra; socotit, numărat, calcul. Aici la dumneavoastră s-a greșit numărătoarea. DUMITRIU, N. 260. Să arăte... martorii care s-au găsit față la vînzare și la numărătoarea banilor. SADOVEANU, B. 216. Nici nu-i poate veni în minte cugetul ascuns în această ciudată numărătoare. EMINESCU, N. 55. ◊ (Învechit, în expr.) În numărătoare = în numerar, în bani gheață. Văzînd că nu poți căpăta bani în numărătoare, ia o orînduială la visterie. KOGĂLNICEANU, S. 203. 2. (Învechit) Recensămînt, statistică. 3. Abac.
NUMĂRĂTÓR2, numărătoare, s. n. Aparat care servește la numărarea a ceva.
NUMĂRĂTÓR1, numărători, s. m. Termenul fracției ordinare scris deasupra liniei de fracție arătînd numărul părților care intervin în fracție.
NUMĂRĂTÓR3, -OÁRE, numărători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care numără ceva.
numărătoáre1 (numărare, obiect) s. f., g.-d. art. numărătórii; pl. numărătóri
numărătoáre2 (persoană) s. f., g.-d. art. numărătoárei; pl. numărătoáre
numărătór1 (persoană, termen al unei fracții) s. m., pl. numărătóri
numărătór2 (aparat) s. n., pl. numărătoáre
numărătoáre (numărare, diagramă) s. f., g.-d. art. numărătórii; pl. numărătóri
numărătoáre (persoană) s. f., g.-d art. numărătoárei; pl. numărătoáre
numărătór (persoană, termen al unei fracții) s. m., pl. numărătóri
numărătór (aparat) s. n., pl. numărătoáre
NUMĂRĂTOÁRE s. 1. v. numărat. 2. v. abac.
NUMĂRĂTOÁRE s. v. recensământ.
NUMĂRĂTÓR adj. v. cash, gata, gheață, lichid, numerar, sunător.
NUMĂRĂTÓR s. v. numeral.
NUMĂRĂTÓR s.m. 1. Termen al unei fracții, scris deasupra liniei de fracție, care arată numărul de părți conținute de fracție. 2. Aparat folosit pentru numărat. [< număra + -tor, după fr. numérateur].
NUMĂRĂTÓR I. s. m. 1. termen al unei fracții, deasupra liniei de fracție, indicând numărul de părți conținute de fracție. 2. aparat folosit la numerotare la tiparul înalt. II. s. m. f. persoană care numără, socotește, calculează ceva (după fr. numérateur)
NUMĂRĂTOÁRE ~óri f. Operația de a număra. /a număra + suf. ~ătoare
NUMĂRĂTÓR1 ~oáre n. Aparat pentru numărare sau pentru numerotare. /a număra + suf. ~ător
NUMĂRĂTÓR2 ~i m. mat. Termen al unei fracții ordinare, aflat deasupra liniei de fracție, care arată câte părți egale conține această fracție; deîmpărțit al unei fracții. /a număra + suf. ~ător
numărătoare f. 1. calcul amănunțit; 2. numerar.
numărător m. număr ce indică câte părți ale unității se coprind într’o fracțiune.
*contór n., pl. oare (fr. compteur, d. compter, a număra. V. cont). Aparat de măsurat distanțele, apa, gazu consumat ș. a. – Curat rom. măsurător, numărător.
numărătór, -oáre adj. Care numără. S.f. Acțiunea saŭ știința de a număra, de a afla număru uneĭ sume, uneĭ mulțimĭ (statistică, recensiment, catagrafie): după ultima numărătoare, populațiunea Româniiĭ e de 20,000,000. S.n., pl. oare. Aritm. Acela dintre ceĭ doĭ terminĭ aĭ uneĭ fracțiunĭ care arată de cîte orĭ cuprinde părțile unitățiĭ și care se scrie deasupra numitoruluĭ.
NUMĂRĂTOARE s. 1. numărare, numărat, (pop.) numărătură, (înv.) socoteală, socotință. (~ obiectelor.) 2. abac. (~ cu bile, pentru calcule.)
numărătoare s. v. RECENSĂMÎNT.
numărător adj. v. GATA. GHEAȚĂ. LICHID. NUMERAR. SUNĂTOR.
numărător s. v. NUMERAL.

numărătoare dex

Intrare: numărătoare
numărătoare substantiv feminin substantiv neutru
Intrare: numărătoare
numărătoare substantiv feminin