nova definitie

2 intrări

20 definiții pentru nova

NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare.
NÓVĂ, nove, s. f. Stea variabilă explozivă, a cărei strălucire crește puternic și relativ brusc, pentru a reveni apoi treptat la strălucirea inițială. – Din fr. nova.
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare.
NÓVĂ, nove, s. f. Stea variabilă a cărei strălucire crește puternic și relativ brusc, pentru a reveni apoi treptat la strălucirea inițială. – Din fr. nova.
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A stinge o obligație înlocuind-o cu alta (care diferă de prima prin obiect, prin creditor, prin debitor sau prin cauză).
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
nóvă s. f., g.-d. art. nóvei; pl. nóve
nová vb., ind. prez. 1 sg. novéz, 3 sg. și pl. noveáză
nóvă s. f., g.-d. art. nóvei; pl. nóve
NOVÁ vb. I. tr. A supune (o obligație) unei novații. [Cf. fr. nover, lat. novare].
NÓVĂ s.f. Tip de stea a cărei mărime crește brusc, pentru a scădea apoi încet și adesea cu fluctuații. [< fr. nova].
NOVÁ vb. tr. a supune (o obligație) unei novații. (< fr. nover, lat. novare)
NÓVĂ s. f. stea a cărei strălucire crește brusc, pentru a scădea apoi încet și adesea cu fluctuații. (< fr., lat. nova)
A NOVÁ ~éz tranz. jur. (obligații vechi) A supune unei novații; a face o novație. /<fr. nover, lat. novare
NÓVĂ ~e f. Stea variabilă, a cărei strălucire crește brusc și apoi scade treptat până la intensitatea inițială. /<fr. nova
nóva s.f. (reg.) varietate de struguri hibrizi.
Ars Nova (lat. „artă nouă”), termen apărut în sec. 14, în Franța, desemnând tendințele muzicale noi, în opoziție cu Ars Antiqua* ce desemna școala componistică a lui Léonin și Pérotin de la Notre-Dame (sec. 13). Termenul A. este introdus de către Philippe de Virty, teoretician și „campion al avangardei”, care își susține cu vehemență ideile. Astfel, în Franța sec. 14, este cunoscută prima înfruntare pe tărâmul muzicii între vechi și nou, între tradiție și inovația care va duce spre „muzica viitorului”. Principalele probleme cu care se confruntă A. sunt cele ale notației (III) și ritmului. Notația ritmică stabilită după inovațiile lui Pérotin (impuse de contrapunct*), consolidată și legiferată de bis., se încadrează în sistemul muzical mensurat* sau proporțional*, în care valorile longa*, brevis* și semibrevis* erau exclusiv ternare*. Efortul novator al sec. 14 tinde spre eliberarea din această constrângere, promovând scrierea în ritmică variată, divizarea valorilor și în doi (binară*) nu numai în trei (ternară*). Tratatul lui Philippe de Vitry, Ars Nova (1325), pune bazele sistemelor ritmice variate și îmbogățește notația, adăugând valorilor de note existente și alte valori mai mici, cum sunt minima*, semiminima* și fusa*. Libertatea ritmică preconizată atrage după sine libertatea suprapunerilor vocilor (2) în mersuri melodice independente, pe texte diferite, în lb. lat. și lb. pop. (vulgară), în același timp. Procedee componistice foarte apreciate de compozitorii din A. sunt acelea ale isorithmiei* și așa-numitul procedeu hoquetus*. Printre reprezentanții de frunte ai A. se numără Guillaume de Machaut (1305?-1377). A. it. înflorește îndeosebi la Florența, în aceeași perioadă. Pornind de la ex. fr., muzica it. capătă repede un caracter original, teoretizat de Marchetto de Padova în tratatele sale de teoria muzicii: Lucidarium in arte musicae planae și Pomerium in arte musicae mensuratae, concretizat în muzica lui Pietro Caselle (creatorul madrigalului*), Giovanni da Cascia, Jacopo da Bologna și Francesco Landino. Alături de madrigal, genuri foarte pop. ale epocii sunt caccia* și ballata [v. baladă (I, 1, 2)]. Inovațiile din domeniul notației permit, în Italia, eliberarea muzicii de text, contribuind la nașterea genului muzicii instr. polif.
bossa-nova (cuv. portughez „noul val”), dans de origine braziliană, în ritm de rumbă* dar popularizat de cântăreții de jazz*, care l-au transformat într-o manieră vocală de interpretare (material melodic delicat, pronunție „șoptită”). A influențat pe unii jazzmeni (Gillespie, Getz).
nóvă, s.f. – Soi de viță-de-vie cu struguri albi, cultivată în zona Tăuți, Cicârlău (Crâncău, 2013). – Din magh. nova (MDA).
NÓVĂ (< fr. {i}; {s} lat. nova [stella] „[stea] nouă”) s. f. Stea variabilă explozivă, a cărei strălucire crește puternic, relativ brusc (în câteva ore sau câteva zile), după care revine treptat la strălucirea inițială (într-un interval de timp care poate ajunge până la câțiva ani). Până în prezent au fost observate câteva sute de n.

nova dex

Intrare: novă
novă substantiv feminin
Intrare: nova
nova verb grupa I conjugarea a II-a