NÓUĂ num. card., s. m. 1. Num. card. Numărul care are în numărătoare locul între opt și zece; se indică prin cifra 9 (sau IX). ◊ (Adjectival) Are nouă ani. ◊ Expr. A avea nouă vieți (sau suflete) = a fi foarte rezistent sau foarte viteaz. A avea nouă băieri la pungă = a fi foarte zgârcit. (Peste) nouă mări și (nouă) țări = foarte departe. ◊ (Substantivat) Veneau nouă. (Cu valoare de num. ord.) Volumul nouă. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De nouă ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Cumpără câte nouă (mere). 2. S. m. Semn grafic care reprezintă numărul nouă (1); p. ext. desen, figură în forma acestui semn. ♦ Nota nouă (1). – Lat. novem.