noroci definitie

10 definiții pentru noroci

NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. A face pe cineva fericit, a da sau a aduce cuiva noroc; a ferici. E foarte convins că o întîmplare extraordinară are să vie... să-l norocească deodată. VLAHUȚĂ, O. A. 223. Pe toate le-ai norocit... La toate le-ai dat noroc. BIBICESCU, P. P. 202. 2. (Popular) A ursi, a soroci, a sorti, a meni. Mamonul a norocit-o de s-a făcut crăiasă. RETEGANUL, P. V 20.
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 sg. și pl. noroceáscă
NOROCÍ vb. v. da, destina, ferici, hărăzi, hotărî, meni, orândui, predestina, rândui, saluta, sorti, ursi.
A NOROCÍ ~ésc tranz. pop. 1) A face să aibă noroc. 2) (în superstiții și în creația folclorică) A supune unor vrăji, prestabilind viitorul; a sorți; a ursi; a hărăzi. /Din noroc
norocésc v. tr. (d. norocit). Fac norocos: munca-l norocește pe om.
noroci vb. v. DA. DESTINA. FERICI. HĂRĂZI. HOTĂRÎ. MENI. ORÎNDUI. PREDESTINA. RÎNDUI. SALUTA. SORTI. URSI.
noroci, norocesc v. t. a face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc

noroci dex

Intrare: noroci
noroci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a