NORÓC, (rar) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). Din casa voastră, unde-n umbră Plîng doinele și rîde hora, Va străluci odată vremii Norocul nost’ al tuturora. GOGA, P. 11. A oftat adînc de nedreptatea norocului. CARAGIALE, P. 24. Cearcă și tu, să vezi cum ți-a sluji norocul. CREANGĂ, P. 187. Cînd norocu-și schimbă pasul, N-aduc ani ce-aduce ceasul! ALECSANDRI, O. 116. Norocul e cum și-l face omul. ◊ Expr. La (sau într-un) noroc = la întîmplare, fără a fi sigur de rezultat. Socotind că a venit vremea... o ceru de soție într-un noroc. GANE, N. I 96. Apucă și el într-un noroc spre răsărit. ISPIRESCU, L. 124. Cum a da tîrgul și norocul = după împrejurări. Apoi dă, tată, cum a da tîrgul și norocul. CREANGĂ, P. 197. La cît mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. Nu știu zău la cît mi-a sta norocul. CREANGĂ, P. 219. A(-și) încerca norocul v. încerca (1).2. Întîmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita, succesul unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă. A fost un noroc că în clipa aceea i-a văzut Gică. C. PETRESCU, C. V. 181. Norocul mă făcu să dau peste o așezare omenească. HOGAȘ, M. N. 76. ◊ (În proverbe și zicători) Munca, norocul omului cel mai mare și mai sigur. Cînd cu gîndul nu gîndești, Atunci norocul ți-l găsești. Numai (sau tot) de noroc să se plîngă omul, se spune despre omul norocos, pe care-l ajută norocul în toate. Nu ședea, că-ți șade norocul ( = dacă ești inactiv nu realizezi nimic). ◊ Joc de noroc = joc (cu cărți, zaruri etc.) practicat mai ales în societatea burgheză, în care partenerii riscă sume de bani, urmărind cîștiguri care depind numai de întîmplare. Bacaraua e un joc de noroc la care proștii n-au noroc. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes în acțiunile întreprinse, datorită unor împrejurări favorabile neașteptate. N-avea noroc la vînat. ISPIRESCU, L. 288. Se vede că tot mai ai oleacă de noroc, de-ai nimerit tocmai la mine. CREANGĂ, P. 90. Intrase acasă cu torba plină, căci avusese noroc în ziua aceea. NEGRUZZI, S. I 82. A avea norocul să... = a se ivi prilejul favorabil pentru... Înțelegea să prețuiască binele în care avusese norocul să intre. SADOVEANU, O. VIII 222. A avea noroc de (sau la) cineva (sau ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a putea profita sau a se bucura de cineva (sau ceva), a se putea sluji de cineva (sau de ceva). Tot drumul avură noroc de vreme bună. SADOVEANU, O. I 129. Au avut noroc de un vînt bun de la coastă. BART, E. 277. Ai avut mare noroc de mine. CREANGĂ, P. 202. Noroc că... = din fericire s-a întîmplat că..., bine că... Noroc că tocmai atunci sosise pustnicul. ISPIRESCU, L. 30. Noroc din cer pînă-n pămînt, că nu m-a prins... haraminul de Trăsnea. CREANGĂ, A. 68. ◊ (În formule de salut sau de urare, uneori determinat prin «bun») Le dai tovarășilor de la Uniune «noroc bun» și din partea mea. DAVIDOGLU, M. 72. Noroc, noroc, Trifoane! strigă Leonte Orbișor din uliță. REBREANU, R. II 59. Noroc bun, Tudore! ALECSANDRI, T. II 26. ◊ (Familiar, afectuos, în formule imitînd imprecațiile) Bată-te norocul să te bată! 3. Stare sufletească în care omul se simte fericit; ceea ce procură omului o astfel de stare; fericire, bine. Soarele mirat sta-n loc Că l-a ajuns și-acest noroc, Să vadă el atîta joc P-acest pămînt! COȘBUC, P. I 58. Fața-i roșie ca mărul, de noroc i-s umezi ochii. EMINESCU, O. I 85. Cît îmi pare de bine C-am să mă mărit! Ce noroc pe mine! Ce vis fericit! ALECSANDRI, T. I 37.