NÓRMĂ, norme, s. f. 1. Regulă fixată prin lege sau prin uz, ordine recunoscută ca obligatorie. V. rînduială, lege. Uriașele transformări economice și politice care s-au petrecut în țara noastră au dat naștere unor raporturi sociale noi, care în mod necesar cer norme juridice noi. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 389, 5/4. De altfel toate se petreceau în casa asta după bătaia ceasornicului și după o normă fixată. VLAHUȚĂ, O. A. III 83. 2. Mijloc, criteriu de apreciere, îndreptar. S-a luat ca normă jumătatea prețului de dus și-ntors. CARAGIALE, O. VII 209. 3. Lucrare pe care trebuie să o execute cineva într-o unitate de timp. Fac zilnic trei norme minerii: Puhoi de lumină, șuvoi de căldură! DEȘLIU, G. 55. Toți tractoriștii își îndepliniră normele indicate în grafice. MIHALE, O. 407. ◊ Normă de timp = normă care determină cantitatea de timp de muncă în cursul căreia muncitorul trebuie să execute o anumită operație. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace științifice, pe baza unor condiții tehnice date, pentru îndeplinirea unei acțiuni. ◊ Expr. A sparge norma v. sparge.