NONCONTRADÍCȚIE, noncontradicții, s. f. Principiu fundamental al gândirii potrivit căruia despre un subiect este imposibil a afirma și a nega același predicat în același timp și sub același raport. – Din fr. non-contradiction.

NONCONTRADÍCȚIE, noncontradicții, s. f. Principiu fundamental al gândirii potrivit căruia despre un subiect este imposibil a afirma și a nega același predicat în același timp și sub același raport. – Din fr. non-contradiction.

noncontradícție (-ți-e) s. f., art. noncontradícția (-ți-a), g.-d. art. noncontradícției; pl. noncontradícții, art. noncontradícțiile (-ți-i-)

noncontradícție s. f. contradicție

NONCONTRADÍCȚIE s.f. Principiu fundamental al gândirii potrivit căruia nu se poate afirma și nega în același timp același predicat despre un subiect. [< fr. non-contradiction].

NONCONTRADÍCȚIE s. f. principiu fundamental al gândirii, potrivit căruia nu se poate afirma și nega, în același timp, același predicat despre un subiect. (< fr. non-contradiction)

NONCONTRADÍCȚIE f. Lipsă de contradicție. ◊ Principiul ~ei principiu potrivit căruia nu se poate afirma și nega concomitent același predicat care se raportează la un subiect. /<fr. non-contradiction

NONCONTRADÍCȚIE (< fr.) s. f. Principiul noncontradicției = principiu fundamental al gândirii, enunțat de Aristotel, potrivit căruia despre un subiect este imposibil de a afirma și a nega același predicat în același timp și sub același raport. Acest principiu fundamentează raportul de contrarietate.