NOM s.n. (Ant.) Cântec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de citeră sau de fluier, adresat unui zeu și alcătuit dintr-o invocație, o povestire mistică din viața acestuia și o rugăciune. [Var. nomă s.f. / < fr. nome, gr. nomos – lege].

-NOM Element secund de compunere savantă, cu sensul de „care dirijează”, „diriguitor”, „conducător”. [< fr. -nome, it. -nomo, cf. gr. nomos].

NOM1 s. n. (ant.) cântec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de chitară sau de fluier, adresat unui zeu și alcătuit dintr-o invocație, o povestire mistică din viața acestuia și o rugăciune. (< fr. nome, gr. nomos)

-NOM3 elem. nomo1-.

-NÓM2 elem. „parte, diviziune”, „termen”. (< fr. -nome, cf. gr. nome)

NOMO1-, -NÓM, -NOMÍE elem. „lege”, „care dirijează, care conduce”. (< fr. nomo-, – nomo, -nomie, cf. gr. nomos)

* nom n., pl. urĭ, ca tomurĭ, rare (vgr. nómos). Provincie în vechĭu Egipt.

-NOM1 „care conduce, care dirijează, care administrează”. ◊ gr. nómos „lege, regulă” > fr. -nome, germ. -nom, it. -nomo > rom. -nom.

-NOM2 „parte, diviziune, termen”. ◊ gr. nome „diviziune, parte” > fr. -nome, germ. -nom > rom. -nom.

-NOM3 „ros, roadere”. ◊ gr. nomós „pășune” > fr. -nome, germ. -nom, engl. -nome > rom. -nom.