noí2, noiésc, vb. IV (înv.) a (se) înnoi.

noi1 s. pl. (reg.) 1. (în superstiții) cenușă, cărbuni, frunze etc. (nouă elemente), care intră în compoziția unor leacuri băbești. 2. (urmat de determinarea „de apă”) rouă; zori. 3. (în expr.) a lua noi = a lua apă neîncepută pentru descântece și leacuri băbești; a fi luat noi = a nu spune nimic, a tăcea chitic; a se îmbolnăvi de reumatism.

nói, s.n. – (înv.) 1. Picuri de rouă. 2. Stropi de apă de pe roata morii; ziori. Termenul s-a conservat doar în incantațiile descântecelor și în practicile magice. Mai are sensul de „apă neîncepută”. – Probabil în relație cu lat. novus „nou, tânăr, proaspăt” > rom. nou, cu același sens.