Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

19 defini╚Ťii pentru noble╚Ťe

NOBL├ë╚Ü─é s. f. v. noble╚Ťe.
NOBL├ë╚ÜE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, ├«nsu╚Öire moral─â superioar─â; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distinc╚Ťie, elegan╚Ť─â. [Var.: nobl├ę╚Ť─â s. f.] ÔÇô Din fr. noblesse.
NOBL├ë╚Ü─é s. f. v. noble╚Ťe.
NOBL├ë╚ÜE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, ├«nsu╚Öire moral─â superioar─â; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distinc╚Ťie, elegan╚Ť─â. [Var.: nobl├ę╚Ť─â s. f.] ÔÇô Din fr. noblesse.
NOBL├ë╚Ü─é s. f. v. noble╚Ťe.
NOBL├ë╚ÜE s. f. 1. Calitatea de nobil2, rangul de nobil2. V. aristocra╚Ťie. Averea las─â-╚Ťi ╚Öi luxul nebunesc, Str─âbunii ce pe buze-╚Ťi mereu se ├«nt├«lnesc, Noble╚Ťea ÔÇô orice titluri ÔÇô ╚Öi orice vanitate. MACEDONSKI, O. I 168. (├Än forma noble╚Ť─â) Cat├«rul unui p─ârinte Cu proastele lui cuvinte Noble╚Ťa ├«╚Öi l─âuda. ALEXANDRESCU, M. 291. 2. Clasa nobililor, nobilime (1). Un str─âin nu poate cunoa╚Öte care este din noble╚Ťe ╚Öi care din norod. GOLESCU, ├Ä. 67. 3. Distinc╚Ťie, elegan╚Ť─â. (├Än forma noble╚Ť─â) Co╚Öbuc e un poet eminamente original... nu numai prin noble╚Ťa formei, dar ╚Öi prin faptul c─â r─âsfr├«nge ├«n crea╚Ťia lui un alt mediu, o alt─â clas─â. GHEREA, ST. CR. III 125. ÔÇô Variant─â: nobl├ę╚Ť─â s. f.
nobl├ę╚Ťe (no-ble-) s. f., art. nobl├ę╚Ťea, g.-d. art. nobl├ę╚Ťei
nobl├ę╚Ťe s. f. (sil. -ble-), art. nobl├ę╚Ťea, g.-d. art. nobl├ę╚Ťei[1]
NOBLÉȚE s. 1. (rar) nobilime, (înv.) nobilitate, (grecism înv.) evghenie. (Ce titlu de ~ are?) 2. v. generozitate.[1]
NOBL├ë╚ÜE s. v. aristocra╚Ťie, nobilime.[1]
Noble╚Ťe Ôëá vulgaritate[1]
NOBL├ë╚Ü─é s.f. v. noble╚Ťe.
NOBL├ë╚ÜE s.f. 1. Calitate, rang de nobil (3). ÔÖŽ Situa╚Ťie legal─â (care conferea anumite privilegii) atribuit─â anumitor persoane sau familii (mai ales ├«n or├ónduirea feudal─â) de c─âtre principi, regi etc. pentru a-i deosebi de ceilal╚Ťi cet─â╚Ťeni. 2. Caracterul a ceea ce este nobil (1, 2); distinc╚Ťie, elegan╚Ť─â. [Var. noble╚Ť─â s.f. / cf. fr. noblesse, it. nobilezza].
NOBL├ë╚ÜE s. f. 1. calitate, rang de nobil (II). 2. caracter nobil; generozitate, m─ârinimie, cavalerism; distinc╚Ťie, elegan╚Ť─â. (< fr. noblesse)
NOBL├ë╚ÜE f. 1) Caracter nobil. ~ sufleteasc─â. ÔŚŐ ~ea oblig─â se spune pentru a sublinia necesitatea corela╚Ťiei dintre pozi╚Ťia avansat─â a cuiva ╚Öi comportarea lui. 2) Condi╚Ťie de nobil. Titlu de ~. 3) Provenien╚Ť─â nobil─â. [G.-D. noble╚Ťei] /<fr. noblesse[1]
noble╚Ť─â f. 1. calitatea prin care cineva e nobil; 2. nobilime; 3. ├«n─âl╚Ťime moral─â: noble╚Ť─â de inim─â, de sentimente.
* nobl├ę╚Ť─â f., pl. ─ş (fr. noblesse, d. noble, nobil; it. nobilezza ╚Öi nobilt├á). Calitatea de a fi nobil: noble╚Ťea une─ş famili─ş, titlu de noble╚Ť─â. Nobilime: toat─â noble╚Ťa Franci─ş. Fig. Frumuse╚Ť─â, distinc╚Ťiune, elegan╚Ť─â: noble╚Ťa une─ş figur─ş, noble╚Ť─â de stil. Generozitate, m─ârinimie: noble╚Ť─â de caracter. Cu noble╚Ť─â, cu distinc╚Ťiune: a refuza cu noble╚Ť─â. Cu generozitate: a trata cu noble╚Ť─â. V. evghenie.
noble╚Ťe s. v. ARISTOCRA╚ÜIE. NOBILIME.
NOBLEȚE s. 1. (rar) nobilime, (înv.) nobilitate, (grecism înv.) evghenie. (Ce titlu de ~ are?) 2. generozitate, mărinimie. (~ sufletului său.)

Noble╚Ťe dex online | sinonim

Noble╚Ťe definitie

Intrare: noble╚Ťe
noble╚Ť─â
noble╚Ťe substantiv feminin
  • silabisire: -ble-
noble╚Ťe