NOBILITÁTE s. f. (Înv.) 1. Noblețe (1). 2. Noblețe (3). – Din lat. nobilitas, -atis.

NOBILITÁTE, nobilități, s. f. (Înv.) 1. Noblețe (1). 2. Noblețe (3). – Din lat. nobilitas, -atis.

NOBILITÁTE s. f. (Învechit) Noblețe (1). Catîrul ce-și laudă nobilitatea. ALEXANDRESCU, M. 291. Vulpea și crocodilul au început a se prici pentru nobilitate care va fi mai de bun neam. ȚICHINDEAL, F. 69.

nobilitáte (înv.) s. f., g.-d. art. nobilitắții

nobilitáte s. f., g.-d. art. nobilității; pl. nobilități

NOBILITÁTE s. v. aristocrație, nobilime, noblețe.

NOBILITÁTE s.f. (Liv.) Clasa nobililor; nobilime. [Cf. it. nobilitate, germ. Nobilität].

nobilitát, -ă, adj. (înv.) 1. îmbunătățit calitativ, perfecționat, înnobilat. 2. care a primit un titlu de nobil; înnobilat.

nobilitate s. v. ARISTOCRAȚIE. NOBILIME. NOBLEȚE.