NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.