nobila definitie

18 definiții pentru nobila

NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în mici cantități. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.
NÓBIL2, -Ă, nobili, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din pătura socială a nobilimii. V. aristocrat, boier. Pămîntul pe care stai d-ta astăzi era al unui mare nobil cu mii de slugi. SAHIA, U.R.S.S. 101. Fu atunci o dispută între săcui, din care unii voiau să păstreze în viață vreo cîțiva din nobilii prinși, iar alții cereau ca să se omoare îndată «acești oameni nesuferiți și vrednici de ură». BĂLCESCU, O. II 259. ◊ (Adjectival) Agă? Agă? Bine, fie! Rangu-i nobil și-l primesc. ALECSANDRI, T. I 139. – Variantă: (învechit) nóblu (KOGĂLNICEANU, S. 4, BUDAI-DELEANU, Ț. 362) s. m.
NÓBIL1, -Ă, nobili, -e, adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, cinste, curaj, spirit de abnegație; generos, ales, bun. Lumea sovietică e plină de oameni sănătoși sufletește, devotați și nobili. SADOVEANU, E. 194. Acela este nobil ce moare pentru țară! BOLINTINEANU, O. 143. Nu doară că tăgăduiesc caracterul lui cinstit și nobil. NEGRUZZI, S. I 49. ♦ Care face cinste, care onorează. Înveselit de lumină și primăvară, se hotărî numaidecît să le dea [banilor] o nobilă întrebuințare. SADOVEANU, O. VIII 156. Întreprinderea-ți fu dreaptă, a fost nobilă și mare. ALEXANDRESCU, M. 15. 2. Distins, elegant, grațios. Scriitor retoric este apoi și Nicolaie Bălcescu, dar retorica lui este nobilă; ea este intervenția unui vorbitor plin de demnitate. VIANU, A. P. 30. Nobilă, cu ochi de flăcări, ea privește-n față-i drept. COȘBUC, P. I 121. Figură nobilă și melancolică; niște sprincene pe care penelul nu le-ar fi încordat cu atîta delicateță încoronau ochii ei negri ca mura. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adverbial) Venețio măreață!... În vremile trecute a libertății tale... Cînd nobil răzămată pe falnicul tău leu, Videai Adriatica. ALECSANDRI, P. I 164. ♦ (Despre animale, mai ales despre cai) Cu înfățișare impunătoare; de rasă aleasă. Nobilul animal de rasă e prins în zbor, e redat în toate mișcările lui. GHEREA, ST. CR. III 358. Aruncîndu-se în zece copce, ajunse ținta, nobilul dobitoc! NEGRUZZI, S. I 42. 3. (În expr.) Metal nobil = metal prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în mici cantități. Heliul și neonul sînt gaze nobile.
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nóbil adj. m., s. m., pl. nobili; f. sg. nóbilă, g.-d. art. nóbilei, pl. nóbile
NÓBIL adj., s. 1. adj. v. ales. 2. s. aristocrat, gentilom, patrician, senior, (rar) magnat. (~ din apusul feudal al Europei.) 3. adj. v. generos. 4. adj. v. prețios.
Nobil ≠ ignobil, josnic, vulgar, ticălos
NÓBIL, -Ă adj. 1. Cinstit, generos; ales; bun; curajos. ◊ Metal nobil = metal prețios; gaz nobil = fiecare dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în cantități mici în atmosferă, ca: heliu, neon, argon, kripton. 2. Distins, grațios, elegant. 3. s.m. și f. Care face parte din vârfurile privilegiate ale societății (mai ales în orânduirea feudală); aristocrat. [< lat. nobilis, cf. it. nobile].
NÓBIL, -Ă I. adj. 1. cinstit, generos, mărinimos; ales; bun, curajos. ♦ metal ~ = metal prețios; gaz ~ = fiecare dintre gazele inerte, incolore și inodore, care se găsesc în cantități mici în atmosferă. 2. distins, grațios, elegant. II. s. m. f. persoană care face parte din nobilime. (< lat. nobilis, germ. nobil, it. nobile, fr. noble)
nóbil (nóbilă), adj. – Ilustru, prețios, generos. Lat. nobilis (sec. XIX). Der. nobiliar, adj., din fr. nobiliaire; nobilime, s. f. (noblețe, aristocrație); noblețe, s. f. (distincție); înobila, vb., după fr. anoblir.
NÓBIL1 ~i m. Persoană care face parte din nobilime. /<lat. nobilis, germ. Nobel, it. nobile, fr. noble
NÓBIL2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește înalte calități morale; care are idei și sentimente alese. Om ~. 2) Care se impune prin distincție; distins. Faptă ~ă. 3): Metale ~e metale prețioase (aurul, argintul, platina). Gaze ~e gaze, de obicei inerte (heliul, neonul etc.), care se găsesc în cantități mici în atmosferă. 4) Care ține de nobilime; propriu nobilimii. /<lat. nobilis, germ. Nobel, it. nobile, fr. noble
nobilá, nobiléz, vb. I (înv.) 1. a înnobila; a acorda un titlu nobiliar, a face nobil (pe cineva). 2. a ridica pe o treaptă înaltă a perfecțiunii, a da distincție, a înnobila.
nobil a. 1. care face parte din clasa cea mai înaltă a societății; 2. fig. care are sentimente alese: o inimă nobilă. ║ m. cel ce se trage dintr’o familie nobilă.
* nóbil, -ă adj. (lat. nóbilis, ilustru, nobil, d. nóscere, a cunoaște. V. ignobil). Care face parte din clasa cea maĭ înaltă a societățiĭ: persoană nobilă. De nobil, boĭeresc: sînge nobil. Fig. Frumos, distins, elegant: aer, stil nobil. Generos, ĭertător: inimă nobilă. Metale nobile, auru, argintu, platina. Părțĭ nobile (ale corpuluĭ), inima, creĭeru ș.a. fără de care vĭața nu poate exista. S.m. Boĭer, aristocrat, om din cea maĭ înaltă clasă socială. Adv. Ca nobiliĭ, boĭerește, cu nobleță: a te purta nobil. V. blagorodnic, evghenist, patrician, magnat, hidalgo.
NOBIL adj., s. 1. adj. ales, aristocrat, aristocratic, bun, distins, ilustru, înalt, mare, (înv. și pop.) mărit, slăvit, (înv.) blagorod, blagorodnic, (grecism înv.) evghenicos, evghenis, (fam. și peior.) simandicos. (Aparține unei familii ~.) 2. s. aristocrat, gentilom, patrician, (rar) magnat. (~ din apusul feudal al Europei.) 3. adj. ales, generos, mărinimos. (Animat de sentimente ~; un suflet ~.) 4. adj. prețios. (Metal ~.)
TITLURI DE NOBLEȚE. Subst. Nobil, aristocrat, castelan, senior, mare senior, boier, grof (reg.). Cavaler; baronet; baron; viconte; conte, grof (rar), iarl; marchiz; duce, herțog (înv.); prinț, prințișor (dim.), principe, palatin, margraf, cneaz. Lord, lady; milady. Sir. Pair. Maharadjah, maharani; rajah. Mandarin. Boier, boieraș (dim.), boiernaș; boier divanit (divanist). Nobilime, noblețe (rar), aristocrație, boierime. Titlu de noblețe, noblețe, nobilitate (înv.), seniorie, cavalerie (înv.); baronie, marchizat; principat. Boierie, căftănie (înv.). Înnobilare. Adj. Nobil, înnobilat, nobiliar, nobilitar (înv.), aristocrat, aristocratic,. seniorial, boieresc, grofesc (reg.); cavaleresc; ducal; princiar. Vb. A înnobila, a acorda un titlu de noblețe, a boieri (înv.), a ridica la rangul de boier, a căftăni (înv.), a îmbrăca cu (în) caftan. V. conducător, conducător de stat, titluri de boieri și dregători români.

nobila dex

Intrare: nobil (adj.)
nobil adjectiv
Intrare: nobila
nobila
Intrare: nobilă
nobilă substantiv feminin