noátin (noátină), adj. – (Oaie) de peste un an. – Var. noaten. Mr. noaten, megl. noatin, istr. notir. Lat. annōtĭnus (Pușcariu 1186; Candrea-Dens., 59; REW 485), cf. lat. annōtῑnus › fr. antenois (G. Paris, Rom., XXI, 597). Din rom. provine mag. nótin.