nituire definitie

2 intrări

15 definiții pentru nituire

NITUÍ, nituiesc, vb. IV. Tranz. 1. A forma un al doilea cap al unui nit1 după ce acesta a fost trecut prin găurile pieselor care trebuie împreunate. 2. A împreuna, a fixa două sau mai multe piese cu ajutorul niturilor1. – Nit1 + suf. -ui.
NITUÍRE, nituiri, s. f. Acțiunea de a nitui și rezultatul ei; nituit1, nituitură. [Pr.: -tu-i-] – V. nitui.
NITUÍ, nituiesc, vb. IV. Tranz. 1. A forma un al doilea cap al unui nit după ce acesta a fost trecut prin găurile pieselor care trebuie împreunate. 2. A împreuna, a fixa două sau mai multe piese cu ajutorul niturilor. – Nit + suf. -ui.
NITUÍRE, nituiri, s. f. Acțiunea de a nitui și rezultatul ei; nituit1, nituitură. [Pr.: -tu-i-] – V. nitui.
NITUÍ, nituiesc, vb. IV. Tranz. 1. A forma prin ciocănire sau prin apăsare un al doilea cap al nitului după ce a fost trecut prin găurile pieselor care trebuie împreunate. 2. A îmbina cu ajutorul niturilor două sau mai multe piese de metal. Podul a fost nituit piesă cu piesă. ◊ Refl. Fig. În inima neîncărcată se nituise pas cu pas, zi cu zi, o viclenie sănătoasă. POPA, V. 309.
NITUÍRE, nituiri, s. f. Acțiunea de a nitui și rezultatul ei. Nituire la cald.
nituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nituiésc, imperf. 3 sg. nituiá; conj. prez. 3 să nituiáscă
nituíre s. f., g.-d. art. nituírii; pl. nituíri
nituí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nituiésc, 3 sg. nituiéște, imperf. 3 sg. nituiá; conj. prez. 3 sg. și pl. nituiáscă
nituíre s. f., g.-d. art. nituírii; pl. nituíri
NITUÍRE s. (TEHN.) nituit.
A NITUÍ ~iésc tranz. (piese de metal) A împreuna cu ajutorul niturilor; a pune în nituri. /nit + suf. ~ui
nituì v. a turti vârful unui cuiu pe cealaltă parte a obiectului în care se bate. [V. nit].
nituĭésc v. tr. (d. nit). Fixez pin niturĭ.
NITUIRE s. (TEHN.) nituit.

nituire dex

Intrare: nitui
nitui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: nituire
nituire substantiv feminin