NIT2, niți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a strălucirii. [Abr.: nt] – Din fr., engl. nit.

NIT1, nituri, s. n. Tijă de metal (cilindrică) prevăzută cu un cap de diametru mai mare decât corpul, folosită la îmbinarea pieselor metalice, de piele sau de carton. – Din germ. Niet.

NIT2, niți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a luminației. [Abr.: nt] – Din fr., engl. nit.

NIT1, nituri, s. n. Tijă de metal (cilindrică) prevăzută cu un cap de diametru mai mare decât corpul, folosită la îmbinarea pieselor metalice, de piele sau de carton. – Din germ. Niet.

NIT, nituri, s. n. Tijă de metal cilindrică, cu capul de diametru mai mare decît corpul propriu-zis, folosită la îmbinarea prin nituire a pieselor metalice plate, de piele sau de carton.

nit s. n., pl. níturi

nit s. m. (unitate de măsură a luminației), pl. niți

nit s. n., (tijă de metal) pl. níturi

NIT s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru luminanță, reprezentând luminanța uniformă a unei surse de lumină plane cu aria de un metru pătrat, care emite în direcția normală o intensitate luminoasă de o candelă. [Pl. niți. / < fr. nit, cf. lat. nit(idus) – strălucitor].

NIT2 s. m. unitate de măsură pentru luminanță, egală cu luminanța uniformă a unei surse cu aria de 1 m2, care emite o intensitate luminoasă de o candelă. (< fr., engl., nit)

NIT1 s. n. cui cu capul mare, turtit. (< germ. Niet)

nit (nituri), s. n. – Cui bont. Germ. Niet(e). – Der. nitui, vb. (a bate nituri); nituială, s. f. (nituire); nituitor, s. m. (muncitor care nituiește).

NIT ~uri n. Tijă (de metal moale) cu floare mare la un capăt, folosită la îmbinarea a două piese prin turtirea celuilalt capăt (de obicei, bătându-l cu ciocanul). /<germ. Niet

nit n. cuiu cu vârful turtit cu care se leagă cercurile de fier. [Nemț. NIETE].

nit n., pl. urĭ (germ. niel). Cuĭ scurt și gros care unește doŭă bucățĭ de metal (ghint).

NIT 1. Nitul t. (Isp IV2); Nita fam. (Moț); Nitești s. munt. 2. Nitoe > Nitoești s., olt; prob. < *Anita < Ana, cf. rus. Aнютa. Subst. nit este neologism.

nit, nituri s. n. om prost.