NÍNGE, pers. 3 ninge, vb. III. Intranz. 1. Impers. A cădea zăpadă. Joi a început să ningă și să viscolească din nou. BOGZA, Ț. 27. Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe cîmpul înnegrit. ALECSANDRI, P. III 3. Bătea vîntu și ningea Și badea la noi venea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 165. ◊ Expr. Parcă-i tot ninge și-i plouă (într-una), se spune despre o persoană veșnic nemulțumită și posomorîtă. Ce naiba, parcă tot îți ninge și-ți plouă!... se minună prietinul de mutra-i posomorîtă. C. PETRESCU, C. V. 52. Da ce stai, bre omule, așa scîrbit, de pare că... îți ninge și-ți plouă. ȘEZ. III 185. I-a nins în barbă (sau în cap, în păr, pe la tîmple) = a încărunțit. ◊ (Cu subiectul «neaua»,«ninsoarea») Vîntu bate, Nu străbate; Neaua ninge, Nu-l atinge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 516. ♦ Tranz. A acoperi cu ninsoare. Nici ploaia să nu te ploaie, Nici neaua să nu te ningă. HODOȘ, P. P. 47. N-am văzut verde frunzuță Ca la mîndra-n grădinuță; Cît o ninge, cît o plouă Ea e tot mîndră și nouă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21. 2. Fig. A cădea ca fulgii de zăpadă; a cerne. Ninseseră din piersici suave flori roz-albe. MACEDONSKI, O. I 139. Privește-a nopții mîndră coroană Cum las-a ninge stele din ea. ALECSANDRI, P. II 78. ♦ Tranz. A lăsa să cadă. Cireșii ningeau căzătorii lor fulgi De albă și nobilă floare. COȘBUC, P. II 204. Crengile-aninate-n cale ning steluțe și se-ndoaie. ALECSANDRI, P. III 16.