NEVOÍ, nevoiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Numai la pasiv, urmat de un infinitiv sau de o propoziție completivă cu verbul la conjunctiv) A fi silit sau constrîns; a fi obligat, dator. În vremea iernii e nevoit să se acopere cu șube. SADOVEANU, E. 94. Societatea ce se afla aici fusese nevoită a se închide în casă și a căuta distracții în convorbiri. BOLINTINEANU, O. 414. Sinan, trebuind a înainta spre București, era nevoit a trece pe la Călugăreni. BĂLCESCU, O. I 198. 2. Refl. (Învechit și arhaizant) A se sili, a se strădui, a face eforturi, a se trudi, a se căzni. De două luni de cînd se nevoiește el n-a văzut măcar un drac... să se ia la harță cu dînsul. STĂNOIU, C. I. 168. Văzîndu-l păzitorul cum se nevoia a-și scoate calul și căruța din noroi, i se făcu milă de el. ISPIRESCU, L. 374. Nevoindu-se cu silă să se urce pîn’la ea. NEGRUZZI, S. II 6.