NEÚTRU, -Ă, neutri, -e, adj. 1. (Despre un stat) Care nu ia parte la conflictul dintre două sau mai multe state, care nu participă la pacte sau alianțe militare, care păstrează neutralitatea; (despre oameni sau grupuri sociale) care nu se încadrează în nici un partid, în nici un curent etc. (v. apolitic). O vizită a unor gazetari elvețieni, olandezi... în sfîrșit din țările neutre. C. PETRESCU, Î. II 66. De nu vor a le face ajutor sau a sta neutri, apoi ungurii vor căuta a nu avea trebuință de el. GHICA, A. 318. ◊ Zonă neutră (sau teritoriu neutru) = teritoriu (situat între granițele a două țări) pe care nu se pot ține forțe armate. 2. Indiferent. 3. (Gram., în expr.) Gen neutru = formă pe care (în gramaticile unor limbi) o ia numele (substantivul, adjectivul etc.), denumind mai ales obiecte inanimate, nume colective și generice, precum și unele animate. Substantivul «scaun» este de genul neutru. ▭ Sub influența limbilor slave, genul neutru a căpătat în romînește o nouă valorificare, conținutul național al categoriei a fost precizat mult mai bine decît în latinește. GRAUR, S. L. 104. Substantiv neutru = substantiv care este de genul neutru. Vocală neutră = vocală medială, v. medial. ♦ (Substantivat, n.) Genul neutru. Problema neutrului în limba romînă. 4. (Chim.; despre compuși) Care nu are nici caracter acid, nici caracter bazic. ♦ (Fiz.; despre corpuri sau porțiuni de materie) Care nu are sarcină electrică. – Accentuat și: néutru.