NESĂBUÍNȚĂ, nesăbuințe, s. f. Nesăbuire. – Nesăbuit + suf. -ință.

NESĂBUÍNȚĂ, nesăbuințe, s. f. (Rar) Nesăbuire. – Nesăbuit + suf. -ință.

NESĂBUÍNȚĂ, nesăbuințe, s. f. Nesăbuire.

nesăbuínță s. f., g.-d. art. nesăbuínței; pl. nesăbuínțe

nesăbuínță s. f., g.-d. art. nesăbuínței; pl. nesăbuínțe

NESĂBUÍNȚĂ s. v. imprudență.

nesăbuință f. faptă nesăbuită.

nesăbăduínță (est) și nesăbuínță (vest) f., pl. e. Defectu de a fi nesăbuit. Faptă de om nesăbuit.

NESĂBUINȚĂ s. imprudență, nechibzuință, necugetare, neprevedere, nesăbuire, nesocotință. (A comis o ~.)