Dicționare ale limbii române

9 definiții pentru nesocotință

NESOCOTÍNȚĂ, nesocotințe, s. f. 1. Lipsă de judecată, de înțelepciune, de chibzuință (în acțiuni); p. ext. ușurință, imprudență (în acțiuni). 2. Faptă sau vorbă de om nesocotit (1); nechibzuință, nesăbuință, prostie. – Pref. ne- + socotință.
NESOCOTÍNȚĂ, nesocotințe, s. f. 1. Lipsă de judecată, de înțelepciune, de chibzuință (în acțiuni); p. ext. ușurință, imprudență (în acțiuni). 2. Faptă sau vorbă de om nesocotit (1); nechibzuință, nesăbuință, prostie. – Ne- + socotință.
NESOCOTÍNȚĂ, nesocotințe, s. f. Lipsă de chibzuială; ușurință, nechibzuință; imprudență; p. ext. (concretizat) faptă, vorbă etc. nechibzuită. Am să te pedepsesc amar pentru nesocotința ta. ISPIRESCU, L. 87. Simți urmările nesocotinței sale. NEGRUZZI, S. I 25. Îl vom vedea... generos pînă la nesocotință. BĂLCESCU, O. II 272.
nesocotínță (înv.) s. f., g.-d. art. nesocotínței; pl. nesocotínțe
nesocotínță s. f., g.-d. art. nesocotínței; pl. nesocotínțe
NESOCOTÍNȚĂ s. 1. v. imprudență. 2. v. prostie.
nesocotință f. nechibzuință.
nesocotínță f., pl. e. Nechibzuință, purtare de om nesocotit.
NESOCOTINȚĂ s. 1. imprudență, nechibzuință, necugetare, neprevedere, nesăbuință, nesăbuire. (A comis o ~.) 2. gogomănie, nătîngie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, (rar) netoție, (înv. si reg.) nătărăie. (A spus o ~.)

nesocotință definitie

nesocotință dex

Intrare: nesocotință
nesocotință substantiv feminin