NEPOȚEÁ, -ÍCĂ, nepoțele, s. f. Diminutiv al lui nepoată. 1. v. nepoată (1). Dumneata... mi se pare... ai o nepoțică?... Și după cît am auzit, foarte frumușică. BUJOR, S. 140. Ho, viteazule! Stăi pe loc și nu-mi mai ciondăni nepoțica... – Care nepoțică, boierule? ALECSANDRI, T. I 101. Stăncuța de la Bagdat, Nepoțică de-mpărat. TEODORESCU, P. P. 640. 2. v. nepoată (2). Stai de nu ne săgeta, Că noi ție că ți-om da Surioara soarelui, Nepoțica zînelor, Frumoasa frumoaselor. TEODORESCU, P. P. 81. 3. v. nepoată (3). Stăpînul nostru... făcu nouă secerele Și nouă toporele, Dădu pe la nepoți și nepoțele Să secere grîul cu ele. TEODORESCU, P. P. 140.