NEPLĂCÉRE, neplăceri, s. f. Stare sufletească produsă de ceva neplăcut, supărător; silă, dezgust. Cu toată neplăcerea Deliu trebuia să se ducă. BART, E. 252. ♦ Neajuns, necaz, nemulțumire. Crăișorul ca să nu facă neplăcere la vreunul dintre soldații săi... s-a dat jos chiar însuși. BOTA, P. 94.