NEOROMANTÍSM s. n. Curent în literatura modernă și contemporană apărut ca o reacție de tip romantic împotriva naturalismului. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-romantisme.

NEOROMANTÍSM s. n. Curent în literatura modernă și contemporană apărut ca o reacție de tip romantic împotriva naturalismului. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-romantisme.

neoromantísm (ne-o-) s. n.

neoromantísm s. n. (sil. ne-o-)

NEOROMANTÍSM s.n. 1. Curent în literatura modernă universală de la sfârșitul sec. XIX, apărut ca o reacție împotriva naturalismului. 2. Tendință artistică modernă, care se inspiră din romantism. [Cf. fr. néo-romantisme].

NEOROMANTÍSM s. n. 1. curent în literatura modernă universală de la începutul sec. XX, apărut ca o reacție împotriva naturalismului. 2. tendință artistică modernă care se inspiră din romantism. 3. direcție în filosofie care, păstrând cadrul teoretic al romantismului, anunță existențialismul și neospiritualismul. (< fr. néo-romantisme)

NEOROMANTÍSM n. (în sec. XIX) 1) Curent în literatură și artă, apărut ca reacție împotriva naturalismului, care se bazează pe estetica romantismului. 2) Tendință artistică contemporană care pornește de la romantism. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-romantisme

NEOROMANTÍSM (< fr.) s. n. Curent literar apărut în unele țări europene (în special în Germania) la sfârșitul sec. 20, ca o reacție împotriva pozitivismului în ideologie și a naturalismului în artă, reluând idealurile estetice ale romantismului (H. Hesse, Th. Däubler). În n. sunt incluse simbolismul francez, postimpresionismul etc. ♦ În sens restrâns, curent al literaturii engleze din aceeași perioadă (R. Kipling). ♦ P. ext. Termen generic denumind tendințele de resurecție ale romantismului.